Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, sâmbătă, că nu înţelege de ce Mircea Diaconu este mai valoros din punct de vedere tactic decât Călin Popescu Tăriceanu şi nu înţelege de ce liderul ALDE nu mai candidează la alegerile prezidenţiale. Firea spune că îl stimează pe Mircea Diaconu ca actor, dar din punct de vedere politic Tăriceanu este cu zece etaje mai sus decât fostul europarlamentar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Firea a declarat, la Mamaia, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că nu înţelege de ce s-a ajuns la această strategie politică, cu retragerea ALDE de la guvernare şi susţinerea lui Mircea Diaconu în cursa prezidenţială. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Voi regreta faptul că s-a ajuns la acest moment foarte greu, poate că se mai găseau soluţii. Nu am înţeles până la urmă nici chiar din punct de vedere tactic de ce e mai valoros acum domnul Diaconu faţă de domnul Tăriceanu. Eu îl stimez pe domnul Tăriceanu, nu am ascuns niciodată. Înţelegeam dacă s-a destrămat alianţa noastră dacă domnul preşedinte Tăriceanu ar fi candidat în continuare şi PSD îşi menţinea candidatura doamnei premier, dar aşa nici domnul Tăriceanu nu mai candidează, din punctul meu de vedere îl apreciez pe domnul Diaconu ca actor, ca om politic domnul Tăriceanu, ca să citez pe cineva, este cu zece etaje mai sus. Nu înţeleg de ce s-a ajuns până la urmă la această strategie politică, dar cu siguranţă dumnealor ştiu mai bine, nu sunt eu cea în măsură să îmi dau cu părerea despre o altă formaţiune politică, această declaraţie e personală, nu ca vicepreşedinte al PSD”, a afirmat Firea. 
 
Ea a precizat că, atâta timp cât premierul nu demisionează şi nu este schimbat în urma unei moţiuni de cenzură, atunci Executivul îşi desfăşoară activitatea legal. 
 
“Guvernul poate fi demis dacă premierul îşi scrie demisia, dacă o moţiune de cenzură trece prin Parlament. Câtă vreme nu suntem în cele două situaţii, Guvernul este legal la Palatul Victoria, pentru că a fost votat de majoritate parlamentară în urma unor alegeri pe care PSD şi ALDE le-au câştigat. Nu avem acum altceva de făcut decât să aşteptăm paşii democratici care vor urma în zilele următoare deoarece începe şi sesiunea parlamentară”, a spus Firea. 
 
Întrebată ce se va întâmpla în cazul în care la votul în Parlament Guvernul va constata că nu există majoritate, Firea a răspuns: “Se poate funcţiona cu un guvern de criză, ceea ce nu este de dorit pentru că ar avea atribuţii limitate şi ţara nu trebuie aruncată într-o criză de dragul câştigării punctelor în campania electorală prezidenţială. Politicienii trebuie să aibă maturitate şi responsabilitate, să se gândească în primul rând la români, nu doar să facă declaraţii foarte frumoase citite de pe anumite foi, ci să dovedească cu adevărat că ţin la această ţară. Dacă se gândesc cât mai câştigă în campania prezidenţială şi cât pierde un adversar, nu cred că este normal şi sunt convinsă că românii vor sancţiona aceşti politicieni.”
 
Liderii PSD s-au reunit în şedinţa Comitetului Executiv, la Mamaia, pentru a decide cum acţionează în condiţiile în care ALDE a ieşit de la guvernare, iar preşedintele Klaus Iohannis a respins remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.