Europarlamentare PSD Gabriela Firea, afirmă, în contextul în care eradicarea sărăciei la nivelul UE a fost discutată în Parlamentul European, căsărăcie găsim în comunităţi din toate ţările Uniunii Europene şi că este nevoie de planuri concrete şi investiţii, Ea afirmă că inflaţia a scăzut, pensiile şi salariul minim au crescut, iar alocaţiile copiilor se majorează de anul viitor şi că acestea sunt rezultatul eforturilor guvernării social-democrate, subliniind totodată că ”aceste lucruri nu sunt pomeni, aşa cum ar putea spune unii contestatari”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Am dezbătut la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, despre eradicarea sărăciei la nivelul Uniunii Europene. Sărăcia nu ţine cont de naţionalitate, de limba vorbită sau dacă persoana în cauză este femeie sau bărbat, tânăr sau senior.  Sărăcia poate afecta într-o clipă persoane care au avut un trai bun, dar este foarte dificilă pentru copiii care sunt condamnaţi să-şi trăiască copilăria fără jucării sau o masă caldă seara. Sărăcie găsim în comunităţi din toate ţările Uniunii Europene. Avem nevoie de planuri concrete şi investiţii”, afirmă Firea.
Ea consideră că trebuie gândite programe precum Garanţia pentru Copii şi pentru victimele violenţei domestice, care au nevoie de susţinere pentru a reveni în câmpul muncii, precum şi pentru susţinerea familiilor monoparentale, a femeilor din mediului rural şi din comunitatea romă.
”În plus, o mare problemă a societăţii actuale o reprezintă tinerii care nu-şi găsesc un loc de muncă. E nevoie să ne concentrăm mai mult şi asupra lor. În România, se fac eforturi susţinute din partea guvernării social-democrate pentru un trai mai bun. Inflaţia a scăzut, pensiile şi salariul minim au crescut, iar alocaţiile copiilor se majorează de anul viitor. Aceste lucruri nu sunt pomeni, aşa cum ar putea spune unii contestatari. Sunt drepturi normale pentru a combate sărăcia. Aceste măsuri sunt paşi importanţi spre o societate europeană mai echitabilă, unde fiecare persoană merită o şansă la o viaţă demnă”, conchide europarlamentarul PSD.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.