Gabriela Firea a prezentat, marţi seara, la RTV, fotografii cu sârma care i-a fost găsită în colon, ea spunând că vrea să pună capăt acestui subiect, dar că au fost adversari politici care au susţinut că este un bolnav închipuit.
Firea a precizat că va mai fi supusă unei operaţii chirurgicale la finalul lunii iunie şi a spus că speră să se încheie acest capitol urât din viaţa ei.
Gabriela Firea a afirmat din nou că nu ştie cum a ajuns acea sârmă în organismul său.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Primarul general, Gabriela Firea, a vorbit, în urmă cu o săptămână, la Antena 3, despre sârma de patru centimetri descoperită în colonul său şi a spus că nu are nicio explicaţie despre cum a putut să o înghită. Firea a explicat că este extrem de precaută şi nu mănâncă repede. Primarul general a precizat că s-a consultat cu mai multe persoane care i-au explicat că aliajul respectiv, în anumite condiţii, se poate transforma într-o sârmă mai mică, rotundă şi astfel ar fi putut ajunge într-o prăjitură, de exemplu. ”Poate vom rămâne toată viaţa cu această întrebare dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală”, a spus Firea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.