USR Iaşi propune ca transportul public să fie gratuit în municipiul Iaşi, pentru a reduce traficul auto, dar şi pentru a creşte atractivitatea oraşului. Suma necesară pentru a acoperi costurile proiectului este de 35 de milioane de euro pe an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatorul USR Marius Bodea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că transportul public în Iaşi ar trebui să fie gratuit, el precizând că în acest fel s-ar rezolva problema traficului, s-ar extinde zonele pietonale şi nu ar mai fi nevoie de investiţii masive în oraş pentru realizarea de pasaje, pasarele şi străzi noi.

"Ar fi o decizie curajoasă, iar Iaşiul are nevoie de astfel de decizii. Anul trecut, compania locală de transport a avut încasări de 15 milioane de euro, iar alte 15 milioane de euro au ajuns în conturi, reprezentând subvenţiile acordate de Primărie. Anul acesta sunt costuri totale estimate de 35 milioane de euro. Iaşiul îşi permite să acopere integral această sumă pentru a oferi transport gratuit tuturor ieşenilor. Ar fi primul oraş în care transportul public să fie gratuit în totalitate", a declarat el.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a precizat că la proiectul gratuităţii pe transportul public în Iaşi au lucrat consilierii locali şi cei judeţeni ai USR, dar şi parlamentarii filialei şi că acest model se aplică cu succes în Tallin, capitala Estoniei.

"Tallin are 400.000 de locuitori. Ei au de nouă ani transport gratuit. Au reuşit să atragă 25.000 de rezidenţi noi, în majoritate tineri. A scăzut poluarea şi au zone pietonale mai multe", a precizat Marius Bodea.

El a spus că flota companiei ieşene de transport ar trebui mărită, prin achiziţionarea de mijloace de transport noi.

"Putem face un program pe patru ani, ar fi necesară în total suma de 100 de milioane de euro pentru a avea în total 500 de mijloace de transport. Bani sunt, doar prin reducerea cheltuielilor inutile din societăţile din subordinea Primăriei se pot obţine câteva milioane de euro. Toţi cei care taie frunze la câini să fie trimişi acasă. Mutăm banii de la hoţie şi risipă la mobilitate. Dacă vom avea transport gratuit la Iaşi vom creşte atractivitatea oraşului şi putem prioritiza investiţiile. În paralel vom creşte taxarea parcării în centrul Iaşiului", a mai afirmat senatorul USR.

El a precizat că USR Iaşi va lansa o campanie publică în oraş privind necesitatea introducerii gratuităţii pe transportul local.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.