Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au discutat marţi două solicitări făcute de ministrul Apărării, Mihai Fifor, care a cerut Parlamentului să aprobe procedurile de atribuire a contractelor necesare derulării activităţilor de modernizare a aeronavelor IAR-99, în configuraţia IAR-99 Super Şoim, şi a contractelor de achiziţie a platformelor de transport auto multifuncţionale, pe roţi, prevăzute în prima etapă a programului de înzestrare.
"Dotarea Forţelor Aeriene cu avioane multirol F-16 impune asigurarea unei platforme de antrenament avansat prin reconfigurarea sistemelor de avionică şi de control al zborului aeronavelor IAR-99. Totodată, noua configuraţie a platformei va avea în vedere creşterea fiabilităţii instalaţiilor şi sistemelor de bord, extinderea duratei de viaţă a aeronavelor, formarea deprinderilor, abilităţilor şi aptitudinilor necesare îndeplinirii cu succes a misiunilor şi pilotării în siguranţă a avioanelor multirol, precum şi diminuarea riscurilor asociate obolescenţei componentelor şi echipamentelor tehnice", se arată în scrisoarea transmisă de Fifor Birourilor permanente reunite.
Totodată, printr-o hotărâre a CSAT din 4 aprilie 2018 s-a aprobat iniţierea Programului de înzestrare pentru modernizarea a 21 de aeronave IAR din dotarea MApN în configuraţia IAR-99 Super Şoim, fondurile estimate necesare derulării şi realizării acestui program fiind în valoare de 124 milioane de euro fără TVA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Documentul cu cerinţele operaţionale actualizat pentru "Platforme de transport auto, multifuncţionale - pe roţi" a fost aprobat de Consiliul de supraveghere a cerinţelor în luna aprilie a acestui an şi, conform prevederilor acestui document, necesarul de platforme de transport la nivelul MApN este de 13.963 complete, iar abordarea achiziţiei se va realiza separat. În prima etapă, respectiv pentru perioada 2018 - 2027, este prevăzută achiziţia a 3.385 platforme de transport, valoarea acordurilor-cadru fiind estimată la 737 milioane de euro, fără TVA, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurilor de achiziţie. În cadrul acestui program se are în vedere asigurarea condiţiilor pentru implicarea industriei din România în producerea platformelor de transport auto multifuncţionale - pe roţi şi dotarea în mod unitar a Armatei Române cu acest tip de tehnică.
Cele două solicitări au fost trimise de către Birourile permanente ale celor două Camere spre Comisiile reunite de Apărare, urmând ca ulterior să intre la vot în plenul Parlamentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.