Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, trage un puternic semnal de alarmă privind inconsistenţele din bugetul UE care pot genera noi taxe europene cu ocazia prezentării în Comisia pentru Bugete a documentului de lucru pe care l-a coordonat în calitate de negociator-şef privind bugetul european. El arată că consecinţă a acestei practici bugetare poate conduce la apariţia de noi taxe europene, la creşterea contribuţiei statelor membre sau la contractarea de noi împrumuturi europene cu dobânzi mult mai dezavantajoase.
"Uniunea Europeană are nevoie de disciplină bugetară în anii care urmează pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă. În ultimii ani am adăugat priorităţi noi, dar resursele bugetare sunt aceleaşi. De exemplu, anul acesta veniturile din taxele vamale au scăzut cu 18,3% (4,5 miliarde de euro), iar TVA-ul cu circa 50 de milioane de euro, faţă de cifrele prognozate. Totodată, avem cinci state membre care au reduceri la contribuţia naţională ce cresc cu rata inflaţiei deşi tocmai această inflaţie generează costuri suplimentare pentru UE. Chiar dacă UE are nevoie astăzi de minim 2,5 miliarde în plus pentru anul viitor, returnăm anul acesta statelor membre aproape 633 milioane de euro din propria lor contribuţie şi plătim dobânzi anul viitor de peste 5,156 miliarde de euro”, spune Negrescu
. El precizează că, în contextul prezentării documentului de lucru cu privire la bugetul UE pentru anul viitor, care marchează începutul negocierilor din Parlamentul European, a tras un puternic semnal de alarmă privind inconsistenţele din bugetul UE şi resursele financiare insuficiente pentru nevoile actuale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Consecinţa acestei practici bugetare poate conduce la apariţia de noi taxe europene, la creşterea contribuţiei statelor membre sau la contractarea de noi împrumuturi europene cu dobânzi mult mai dezavantajoase" a explicat negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu.
Propunerea Comisiei Europene privind bugetul european pentru anul 2025 conţine 190,5 miliarde de euro în credite de angajament şi 142,6 miliarde de euro în plăţi, arată europarlamentarul PSD.
Poziţia Parlamentului European privind bugetul UE urmează să fie adoptată în luna octombrie iar bugetul final pentru 2025 va fi adoptat la sfârşitul lunii noiembrie, după o perioadă de trei săptămâni de conciliere între instituţiile europene
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.