Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că Rusia a reuşit astăzi, prin vocea isterică şi bolnăvicioasă a unui politician mizerabil precum Şoşoacă, să-şi facă simţită prezenţa în plenul Parlamentului European şi că nu a simţit niciodată atâta ruşine de când este în PE.
”Rusia a reuşit astăzi, prin vocea isterică şi bolnăvicioasă a unui politician mizerabil precum Şoşoacă, să-şi facă simţită prezenţa în plenul Parlamentului European. Nu am simţit niciodată atâta ruşine de când sunt în Parlament. Această persoană pune într-o lumină proastă o ţară întreagă printr-un comportament sălbatic, străin de acest mediu. Există extremişti în Germania, Franţa şi alte state, dar nimeni niciodată nu a coborât atât de jos. Subuman comportamentul”, a scris preşedintele PMP într-o postare.
Potrivit lui Tomac, ”aceşti oameni au o singură misiune - să facă zgomot cu orice preţ şi sunt expresia a ceea ce vrea Rusia să aducă în Europa: haos şi multă mizerie”.
”Nu va reuşi însă nimeni să schimbe cursul firesc al proiectului european. Aceste personaje sunt izolate, păcat însă că cei de la Kremlin folosesc un deţinător de paşaport românesc pentru a-şi arăta adevărata faţă”, mai spune Eugen Tomac.
Europarlamentarul SOS România Diana Şoşoacă a fost escortată joi afară din plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen. Şoşoacă şi-a pus botniţă, a strigat ”Aţi omorât oameni” şi ””Am fost votată de români”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.