Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat că problemele din interiorul Partidului Naţional Liberal au fost punctate, că aceste lucruri au fost dezbătute şi în interior, dar i se pare ineficient şi neproductiv pentru partid care aceste lucruri să continue în fiecare zi.
Emil Boc a fost întrebat, marţi, ce părere are despre nemulţumirile din interiorul PNL.
"În privinţa dezbaterilor, PNL e un partid viu, dinamic şi până la un punct acest lucru este firesc. Cele exprimate de colegii mei au reprezentat puncte de vedere din interior, exprimate acum în exterior. Şi eu consider că până la un punct precizarea acestor lucruri este firească, dar continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească. Cred că dezbaterile trebuie să rămână de aici înainte în partid, vom avea un Congres când el va fi organizat potrivit statutului, la acel Congres sper să fie o competiţie între programe politice şi mai puţin între persoane pentru că partidul de programe politice are nevoie, care evident să fie susţinute de persoane credibile. Cred că PNL are nevoie şi de Rareş Bogdan, şi de Ludovic Orban, şi de Robert Sighiartău, şi de alţi colegi, de toţi avem nevoie în PNL pentru că toţi formăm o echipă, iar cei care vor merge la Congres vor stabili locul fiecăruia, după programul şi proiectul politic pe care îl susţine”, a anunţat Boc.
El a opinat că PNL trebuie să se concentreze acum pe actul de guvernare.
"Consider că acum avem nevoie de o performanţă în actul de guvernare, acest lucru este fundamental pentru PNL. Problemele noastre interne, ok, au fost punctate, lucrurile acestea şi în interior s-au dezbătut, dar acum a continua în fiecare zi aceste lucruri mi se pare ineficient şi neproductiv pentru PNL. Şi cred că vom găsi şi vom avea înţelepciunea necesară să ne concentrăm pe actul de guvernare, de a oferi cetăţenilor acestei ţări şansa unui trai mai bun, la probleme de pandemie, problema veniturilor şi a greutăţilor de zi cu zi sunt cele mai arzătoare probleme cu care românii se confruntă şi cred că acolo noi trebuie să rămânem uniţi, să trecem bugetul cât mai repede prin Parlament, să continuăm parteneriatul cu preşedintele României în interes public şi să avem un succes în actul de guvernare”, a transmis Emil Boc.
El a precizat că nu are nicio funcţie în cadrul PNL şi nici nu îşi doreşte una.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan l-a criticat pe Orban şi modul în care acesta a negociat posturile PNL în Guvernul Cîţu, apreciind că este necesar un Congres pentru desemnarea altei conduceri a partidului. Plecarea lui Orban de la conducerea PNL este susţinută şi de către secretarul general Robert Sighiartău, care consideră că PNL a pierdut alegerile generale.
Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă a declarat, la RFI, că Ludovic Orban trebuie să fie tratat ca un om politic responsabil şi că nu este nevoie ca acesta să îşi dea demisia.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, afirmă, referindu-se la scandalul din cadrul Partidului Naţional Liberal şi la faptul că mai mulţi oameni din conducere cer demisia lui Ludovic Orban, că nu doreşte să înlocuiască pe cineva cu altcineva doar pentru că îi vânează scaunul de mult timp sau “pentru că are costume mai frumoase şi este mai tânăr”, considerând că demisia lui Orban din fruntea partidului nu este suficientă, ci se impune demisia celor care au girat prin vot deciziile luate în BPN. ”Cum să reformezi o ţară cu un partid nereformat condus de indivizi, unii dintre ei fără valoare politică, combinagii (dar bine orientaţi în gaşca care trebuie sau susţinuţi de cine trebuie!)?!”, se întreabă el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.