Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat, marţi seară, că pentru ea este ”Ziua cârtiţei”, pentru că a mai participat la emisiuni electorale şi în toamna anului trecut. Lasconi a spus că ”numai cine nu munceşte nu greşeşte” şi că unul dintre candidaţi nu a greşit cu nimic în ultimii 10 ani, referindu-se la Crin Antonescu.
”Este «Ziua cârtiţei» astăzi, pentru că eu am mai fost în filmul ăsta şi anul trecut. Deja am prins toate anotimpurile ”, a declarat Elena Lasconi, în deschiderea unei emisiuni electorale la Antena 3, marţi seară.
Lasconi a afirmat că numai cine nu munceşte nu greşeşte şi a făcut referire la unii contracandidaţi.
”Ştiu că nu sunt perfectă şi vreau să îmi cer iertare dacă în ultimele 9 luni aţi fost, poate, dezamăgiţi printr-o vorbă de-a mea sau printr-o faptă de-a mea. Am curajul să spun că poate în seara asta o să fiţi mândri de mine. Numai cine nu munceşte nu greşeşte şi avem un candidat care nu a greşit în ultimii 10 ani. Şi mai avem unul cu un CV aproape gol, dar nu vorbim astăzi despre ceilalţi, ci despre ceea ce vreau eu să fac”, a precizat Lasconi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...