Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat vineri, despre decizia CCR de renumărare a voturilor la primul tur de scrutin ,că nouă, numiţi politic, au decis că voinţa românilor nu contează şi au decis să schimbe regulile jocului, doar pentru că pot. ”Nu îi voi lăsa să-şi bată joc de democraţie şi de voinţa voastră. Nu voi ceda. Românii ştiu cine este adevăratul mincinos”, a spus Lasconi. De noi depinde dacă lăsăm Rusia să ne facă agenda şi tot de noi depinde dacă lăsăm impostori cu interese dubioase să ne conducă. De indivizi care, pentru binele lor şi a prietenilor lor, ar fi în stare să dea foc la ţară, a mai arătat candidata USR.
”România are în acest moment doi duşmani, două sisteme. Cel mai rău sistem, Rusia, şi un sistem construit vreme de 35 de ani de către politicieni care au văzut doar propriul interes. Ajunge. De noi depinde dacă lăsăm Rusia să ne facă agenda şi tot de noi depinde dacă lăsăm impostori cu interese dubioase să ne conducă. De indivizi care, pentru binele lor şi a prietenilor lor, ar fi în stare să dea foc la ţară”, a spus Elena Lasconi într-o declaraţie de presă.
Candidata USR a precizat că duminica trecută, 9,5 milioane de români au votat în ţară şi în diaspora.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nouă, numiţi politic, au decis că voinţa voastră nu contează. Au decis să schimbe regulile jocului, doar pentru că pot. Sunt aici, în faţa dumneavoastră şi am un mesaj foarte simplu. Nu îi voi lăsa să-şi bată joc de democraţie şi de voinţa voastră. Nu îi voi lăsa. Nu voi ceda. Românii ştiu cine este adevăratul mincinos. Ştiu, pentru că sunt inteligenţi”, a precizat Lasconi.
Ea a subliniat că îşi doreşte să unească toţi românii şi să schimbăm realitatea ultimilor 35 de ani şi să supravieţuim interferenţei Rusiei.
”Pentru asta, e nevoie să fim mai uniţi ca niciodată. Să fim mai uniţi ca niciodată. Inclusiv cu domnul Ciolacu, care este şi el român. Dumnezeu vede toate acţiunile noastre. Democraţia din România este pusă la grea încercare. Fac un apel către instituţiile statului. Nu distrugeţi democraţia din România. Ţineţi cont de părerea românilor. Nu mai ignoraţi poporul. Nu mai învrăjbiţi român cu român”, a afirmat Lasconi.
Candidata USR a continuat: ”Încă o dată, mesajul meu este simplu. Nu vă bateţi joc de democraţia din România. Sunt candidatul tuturor românilor. După 35 de ani, avem oportunitatea de a avea un preşedinte care să unească românii, nu să dezbine acest popor”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.