Preşedintele USR, Elena Lasconi, a strâns semnături pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare în Piaţa Operei din Timişoara, marcând debutul oficial al campaniei de adunare a semnăturilor necesare. ”Aliaţii mei în această confruntare sunt românii, pe sprijinul lor mă bazez pentru a transforma România într-o ţară prosperă, de care să ne bucurăm cu toţii. Dar, ca istoria să se schimbe, pentru a avea un viitor aşa cum ni-l dorim, este necesar ca fiecare dintre noi să se implice, inclusiv printr-o semnătură”, a susţinut Lasconi.
USR anunţă, duminică, într-un comunicat de presă, că Elena Lasconi a dat startul oficial al campaniei de strângere de semnături pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare în Piaţa Operei din Timişoara.
Campania de semnături se va desfăşura până la începutul lunii octombrie. Pentru participarea la alegerile din acest an sunt necesare minimum 200.000 de semnături pentru alegerile prezidenţiale şi minimum 100.000 pentru cele parlamentare.
”Am început strângerea de semnături pentru o Românie pentru toţi, nu doar pentru unii! De acum înainte, haideţi să schimbăm România în bine. Fiecare semnătură contează! Aliaţii mei în această confruntare sunt românii, pe sprijinul lor mă bazez pentru a transforma România într-o ţară prosperă, de care să ne bucurăm cu toţii. Dar, ca istoria să se schimbe, pentru a avea un viitor aşa cum ni-l dorim, este necesar ca fiecare dintre noi să se implice, inclusiv printr-o semnătură”, a declarat Elena Lasconi, preşedintele USR.
Conform comunicatului, echipele USR vor fi prezente în toate localităţile din ţară pentru a strânge semnături.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.