Preşedinta USR, Elena Lasconi, îi cere premierului PSD Marcel Ciolacu demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, care se dovedeşte un politruc mincinos şi iresponsabil. Solicitarea vine în contextul în care ministrul Sănătăţii a recunoscut în ultimul briefing de la Guvern că nu a semnat un Ordin prin care a trimis Corpul de Control la Spitalul Sf. Pantelimon, ci doar „un referat”. Practic, Alexandru Rafila a ajuns să se încurce în propriile minciuni cu privire la această anchetă, spune Lasconi.
”Cât o să mai tolereze premierul Ciolacu un ministru mincinos în funcţie? Minciunile lui Alexandru Rafila au consecinţe grave pentru românii bolnavi care ajung în spitalele din ţară. Îi cer domnului Ciolacu să îl demită de urgenţă pe domnul Rafila, care se dovedeşte un politruc mincinos şi iresponsabil. Ar fi o dovadă de respect faţă de familiile pacienţilor de la Spitalul Sf. Pantelimon, dar şi faţă de toţi românii care ajung într-un spital din România la un moment dat şi trebuie să aibă încredere în sistemul medical”, declară Elena Lasconi, preşedinta USR. Ea afirmă că ordinul inexistent pentru controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon nu este singura minciună a lui Alexandru Rafila care a ieşit la iveală în aceste zile şi că o investigaţie HotNews confirmă mecanismul prin care banii big pharma ajung la societatea medicală condusă de Rafila pentru a organiza diverse evenimente. ”Este inadmisibil ca ministrul Sănătăţii să primească sponsorizări din partea big pharma şi în acelaşi timp să facă politici publice”, precizează Elena Lasconi. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, pe 19 august 2024, plângere penală la Parchetul General şi la DNA împotriva ministrului Alexandru Rafila şi a celor doi pensionari speciali membri ai Corpului de control al ministrului Sănătăţii, trimişi la Spitalul Sf. Pantelimon pentru a acoperi decesele suspecte şi problemele grave sesizate chiar din cadrul spitalului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.