Liderul USR Elena Lasconi, candidat la Preşedinţie, a urmat cursurile unei universităţi private, Universitatea Ecologică Deva, în CV-ul oficial menţionând însă doar că a absolvit ASE Bucureşti, unde şi-a susţinut examenul de licenţă, în 2001. Ea a explicat într-o declaraţie pentru Newsweek că nu a ascuns faptul că a urmat cursurile Universităţii Ecologice Deva, lucru pe care l-a afirmat şi într-un interviu, ea precizând că în CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate cu examenul de licenţă, pe care ea l-a susţinut la ASE Bucureşti.
Newsweek a relatat miercuri că Elena Lasconi a terminat Universitatea Ecologică, instituţie privată de învăţământ, la Deva, lucru pe care l-a ţinut secret şi că în 3 ani de studiu a avut media generală sub 7, iar la foarte multe materii a trecut cu media 5.
Lasconi a absolvit în 1990 Liceul Pedagogic "Sabin Drăgoi" Deva şi a obţinut licenţa la ASE Bucureşti în 2001.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este adevărat, am terminat Facultatea Ecologică din Deva, fapt pe care nu l-am ascuns, cum eronat spuneţi. Ca dovadă, în unul dintre ultimele interviuri în care am fost întrebată de trecerea de la economist la jurnalist am spus că am terminat Facultatea Ecologică din Deva şi că sunt licenţiată ASE Bucureşti. Interviu cu Elena Lasconi - Femeia.ro”, a susţinut ea într-un răspuns transmis Newsweek.
În ceea ce priveşte faptul că în CV-ul postat pe site-ul Primăriei Câmpulung, pe care o coduce, a scris că în 2001 a deveni ”economist licenţiat al ASE Bucureşti în profilul economic managementul turismului şi comerţului”, fără a menţiona studiile făcute la Universitatea Ecologică Deva, Lasconi a explicat: ”În CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate. Acestea se consideră finalizate doar dacă ai obţinut licenţa. Examenul de licenţă l-am susţinut la ASE Bucureşti, unde am obţinut nota 9,20 (8,40 examen scris la Economie şi Relaţii Internaţionale şi 10,00 la lucrarea de licenţă)”.
Notele din timpul facultăţii le-a justificat prin faptul că muncea câte 16 ore pe zi şi era mamă singură.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.