Ecaterina Andronescu deschide lista candidaţilor social-democraţi pentru Senat din Bucureşti, iar preşedintele TSD, Gabriel Petrea, este primul pe lista pentru Camera Deputaţilor, PSD sperând să obţină circa 20 de mandate în Capitală, cinci de senatori şi 15 de deputaţi. Liviu Dragnea şi Victor Ponta deschid listele pentru Cameră din judeţele Teleorman, respectiv Gorj.
Pe lista pentru Camera Deputaţilor, Gabriel Petrea este urmat de Carmen Moldovan, Georgian Pop, preşedintele comisiei parlamentare de control al SRI, Oana Florea, Diana Tuşa, fost deputat PNL, deputatul Dumitru Chiriţă, Beatrice Tudor, fost jurnalist şi consilieră personală a lui Liviu Dragnea, Florin Manole, membru în Colegiul Director al CNCD, deputaţii Gabriel Podaşcă şi Daniel Geantă.
Potrivit unor surse din PSD, social-democraţii se aşteaptă să obţină în Bucureşti aproximativ jumătate din mandatele de deputaţi, fiind considerate eligibile cam 15 locuri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La Senat lista este deschisă de Ecaterina Andronescu, dar pe locuri considerate eligibile mai sunt senatorul Şerban Nicolae, Ionut Vulpescu, fost ministru al Culturii, Mihnea Costoiu, fost ministru al Educaţiei ori Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea va deschide lista pentru Camera Deputaţilor din Teleorman, în timp ce fostul prim-ministru Victor Ponta pe cea din Gorj. Rovana Plumb va candida pentru un nou mandat de deputat în Dâmboviţa, în timp de Nicu Bănicioiu se regăseşte pe listele pentru Cameră de la Iaşi, iar Eugen Teodorovici deschide lista la Senat de la Tulcea.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a anunţat, marţi, că membrii CEx au aprobat, cu unele modificări, listele cu candidaţi propuse de către organizaţiile judeţene, cele mai notabile modificări fiind scoaterea de pe liste a lui Ion Călinoiu, fost preşedinte al CJ Gorj, şi a lui Ioan Cindrea, fost preşedinte al CJ Sibiu, din cauza condamnărilor penale.
”Au fost şi situaţii în câteva judeţe în care listele au suferit modificări. Am avut din păcate în timp real o astfel de situaţie cu listele de la Gorj. Domnul Călinoiu azi a avut o problemă. Pe locul unul la Senat, în locul lui, este Florin Cârciumaru”, a spus Liviu Dragnea, referindu-se la decizia de condamnare, în primă instanţă, a lui Ion Călinoiu, la 1 an de închisoare cu suspendare pentru fals în declaraţii, care a fost dată chiar în timpul şedinţei CEx.
De asemenea, CEx nu a aprobat candidatura lui Ioan Cindrea la Sibiu, pe locul I la Camera Deputaţilor. ”Domnul Cindrea nu a aceptat acest lucru şi a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei. Mâine-poimâine va fi desemnat un interimar”, a precizat preşedintele PSD. Refuzul lui Cindrea este legat tot de o condamnare penală.
Liviu Dragnea a precizat că peste două treimi dintre cei propuşi de către PSD sunt candidaţi noi, cu o reprezentare în creştere a tinerilor şi femeilor. ”Avem mulţi tineri care nu sunt foarte cunoscuţi. Nu am alergat după foarte mari personalităţi”, a explicat Dragnea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.