Un număr de 24 de social - democraţi şi-au anunţat candidatura pentru funcţii de conducere în partid până joi la ora 16.00, termenul limită pentru depunerea candidaturilor, acestea urmând să fie validate în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN), care se reuneşte vineri, de la ora 11.00, iar decizia finală va fi luată prin vot la Congresul din 10 martie. Pentru funcţia de preşedinte executiv sunt trei candidaţi - Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu iar pentru cea de secretar general candidează Marian Neacşu şi Codrin Ştefănescu.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că premierul Viorica Dăncilă l-a anunţat că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului, la congresul de sâmbătă, iar el o va vota cu toată convingerea. Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu şi-a depus şi ea candidatura pentru postul de preşedinte executiv, afirmând că nu este nevoie de alegeri în cadrul acestui Congres, ci toată lumea s-ar fi concentrat mai mult pe proiectul de ţară. De asemenea, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, înainte de a intra în sediul central al partidului, că a venit pentru a-şi depune candidatura pentru funcţia de secretar general al partidului, dar că nu ştie dacă va fi lăsat să intre în sală la Congresul de sâmbătă. La rândul său, deputatul PSD Cătălin Rădulescu este nemulţumit că nu poate candida la congres şi spune că oricum nu aveau sens alegeri înainte de finalizarea mandatului. Rădulescu a susţinut că la congres se vor confirma funcţiile deja stabilite, pentru că vor fi probabil omul şi funcţia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dragnea: Viorica Dăncilă m-a sunat şi m-a anunţat că a decis să candideze la Congres. O voi vota cu toată convingerea
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a relatat că Dăncilă i-a spus că în ultimele zile a fost sunată de foarte mulţi colegi şi membre ale Organizaţiei de Femei a PSD, care au îndemnat-o să candideze.
Viorica Dăncilă l-a anunţat că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului.
”I-am urat succes şi eu o voi vota cu toată convingerea”, a precizat Dragnea.
El a susţinut că nu ştie cine şi-a depus candidatura la funcţiile care vor fi alese sâmbătă.
Bănicioiu: CEx nu are cum să nu-mi valideze candidatura. Cel mai bun să câştige, nu neapărat cel dorit de şefi
Nicolae Bănicioiu a susţinut, joi, la ieşirea din sediul PSD, că CEx nu are cum să nu îi valideze candidatura la funcţia de preşedinte executiv al partidului şi şi-a exprimat speranţa că va câştiga cel mai bun, ”nu neapărat cel dorit de şefi”.
”Sper ca într-adevăr sâmbătă să fie o competiţie corectă, o competiţie a proiectelor şi sper ca cel mai bun să câştige, nu neapărat cel dorit de şefi. (...) CEx nu are cum să nu-mi valideze această candidatură, din multe motive. În primul rând, pentru că sunt un vechi pesedist, poate chiar mai vechi decât mulţi din CEx. În al doilea rând, criteriile acelea încă nu sunt foarte clare, din punctul meu de vedere”, a afirmat Bănicioiu.
El a spus că a depus şi o hârtie de la Organizaţia PSD Brăila, care îl susţine.
”Niciunui membru PSD nu i se poate refuza nici accesul, dacă ocupă o poziţie de conducere sau de reprezentare a PSD, în sala de congres, nu i se poate refuza nici accesul la candidatură”, a susţinut el.
”Domnul Dragnea cred că susţine pe toată lumea, inclusiv pe mine, şi pe doamna Andronescu, şi pe doamna Dăncilă. (...) Domnia sa sunt convins că va susţine toţi membrii vechi de partid, camarazii de arme ai domniei sale, cu care a trecut prin multe bătălii electorale. (...) Cred că şi pe domnul Codrin Ştefănescu îl va susţine domnul Dragnea”, a mai declarat Bănicioiu.
Codrin Ştefănescu: Îmi depun candidatura pentru secretar general, în condiţiile în care nu ştiu dacă pot intra în sala de Congres
"Am venit să îmi depun candidatura pentru secretar general, în condiţiile în care nu ştiu dacă pot intra în sală. Astăzi de dimineaţă, colegii din PSD Sector 1, Biroul permanent, văzând în presă ce se întâmplă cu aceste situaţii complicate şi aberante, s-au autosesizat şi au cerut un Birou permanent, l-au chemat şi pe domnul Tudorache - preşedintele de sector -, m-au invitat, şi unul dintre delegaţi şi-a retras delegaţia special pentru a putea intra eu în Congres. Vor trimite această notificare acum la partid, dacă va fi aprobată, s-ar putea să nu fie. Dacă mă întrebaţi dacă voi vorbi la Congres, când eu nu o să pot să intru în Congres, nu mai zic să îmi depun candidatura”, a afirmat Codrin Ştefănescu.
“Eu regret că nu pot candida Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Eugen Teodorovici, Adrian Dobre şi mulţi alţii. Regret faptul că prietena mea şi colega mea, Olguţa Vasilescu, plimbată, târâtă cu cătuşe la mâini prin faţa DNA, nu poate candida ca vicepreşedinte al întregului partid (…)”, a mai spus acesta.
Ecaterina Andonescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD: La acest Congres nu trebuia să facem alegeri, trebuia să venim cu un proiect de ţară
Întrebată dacă fiecare funcţie din PSD trebuie supusă votului, Ecaterina Andonescu a spus: "Pentru preşedinte executiv, am depus-o în ideea nu că alerg după funcţii, niciodată nu am făcut asta, dar cred că trebuie menţinută competiţia în partid şi reprezentanţii la Congres decid prin votul lor. (...) Aşa cum s-au desfăşurat toate congresele până acum, de fiecare dată, toate funcţiile au fost supuse din nou la vot pentru un nou mandat, pentru că altfel noi ne aflăm în interiorul unui mandat, în care toată lumea care a trecut prin votul Congresului a obţinut un mandat de patru ani - suntem încă la jumătatea mandatului”.
Ea spune că nu este nevoie de alegeri în cadrul Congresului Extraordinar, ci toată lumea trebuia să se concentreze mai mult pe proiectul de ţară.
”Cred că la acest Congres, care este unul extraordinar, nu trebuia să facem alegeri, trebuia să venim cu un document - proiect de ţară - în care să spunem cum gândim şi cum vedem noi creşterea economică a României, cum vedem dezvoltarea educaţiei, pe următorii 15-20 de ani. Cred că în acest moment toată lumea s-ar fi concentrat pe proiectul de ţară şi mai puţin pe candidaturi. Candidaturile ţin de viaţa internă a PSD”, a mai spus ea.
Cătălin Rădulescu: La Congres se vor confirma funcţiile deja stabilite, pentru că vor fi probabil omul şi funcţia
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu este nemulţumit de faptul că nu poate candida la congres şi spune că oricum nu aveau sens alegeri înainte de finalizarea mandatului. Rădulescu a susţinut că la congres se vor confirma funcţiile deja stabilite, pentru că vor fi probabil omul şi funcţia.
”L-am susţinut şi îl susţin pe preşedintele partidului, dar nu este subiectul discuţiilor. Eu am contestat modul de alegere în congres”, a spus el la ieşirea din sediul PSD.
El a contestat o declaraţie a lui Florin Iordache, potrivit căreia Rădulescu vrea să candidezeze fără să fi obţinut măcar un vot al organizaţiei.
”Nu am avut cum să avem susţinere, pentru că cerinţa a fost că se dă susţinere pentru o singură persoană, deci noi nici nu am intrat în votul organizaţiei. Domnii ăştia care sunt habarnişti ar trebui să ştie, să nu mintă în faţa televiziunilor. Deci în organizaţie s-a spus aşa: se dă votul pentru o singură persoană, nu se poate discuta o a doua persoană care să obţină votul de la o organizaţie. Aşadar, nici eu, nici ceilalţi colegi ai mei care nu putem să candidăm nu aveam cum să luăm vot. (...) Mie mi se pare că congresul ăsta nu-şi avea rostul, trebuia un congres pentru toate funcţiile la termen. Acum, este de fapt o certificare de către oamenii care vin la congres a funcţiilor deja stabilite pentru că vor fi probabil omul şi funcţia”, a susţinut Rădulescu.
Termenul de depunere a candidaturilor pentru Congresul PSD expiră joi, la ora 16:00. Majoritatea organizaţiilor judeţene ale PSD şi-au desemnat candidaţii pentru funcţiile de conducere din partid, care vor fi votaţi la Congresul Extraordinar din 10 martie. Lista celor care şi-au depus candidatura va fi validată vineri, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv Naţional (CEx).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.