Liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă, afirmă că retragerea lui Florin Cîţu înaintea votului, este o ”iresponsabilitate” care deja are consecinţe, odată cu confirmarea unui caz de coronavirus între parlamentari. ”În absenţa întrunirii Parlamentului, nu se poate emite legislaţie primară în România. Guvernul interimar nu poate da OUG-uri”, afirmă Drulă. Liderul USR, Dan Barna, afirmă că aşteaptă o decizie rapidă de la preşedintele Klaus Iohannis pentru a avea un guvern stabil. ”România este paralizată de un partid care nu a ştiut ce să facă cu propriile procente electorale şi de către un alt partid care a distrus sistemul de sănătate”, a afirmat Barna.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Liderul USR, Dan Barna, a afirmat, la rânsul său, că ”în loc de consultări formale şi sterile la Palatul Cotroceni sau online, România ar fi putut avea astăzi guvern”.

”Ceea ce avem însă e incertitudine, întreaga conducere a PNL în izolare şi guvernarea lăsată de izbelişte. PNL a avut ieri în Parlament majoritatea necesară învestirii cabinetului Cîţu. Un guvern cu aceeaşi miniştri din cabinetul precedent ceea ce ar fi eliminat orice probleme legate de o prezumtivă perioadă de tranziţie. Singurul lucru care s-ar fi schimbat ar fi fost premierul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

PNL a preferat însă să rămână în logica unui joc politic iresponsabil, refuzând stupefiant să ia în considerare criza de sănătate publică. România nu poate aştepta până când cineva îi promite domnlui Orban că va fi cu siguranţă de 100% premier din nou”, a scris, vineri, pe Facebook, Dan Barna.

Potrivit acestuia, ”jocurile de putere din PNL nu ţin loc de teste şi nu vindecă infecţii virale”

”România este paralizată de un partid care nu a ştiut ce să facă cu propriile procente electorale şi de către un alt partid care a distrus sistemul de sănătate şi infrastructura de urgenţă. În plină criză nu avem guvern, nu putem lua decizii vitale şi nu putem asigura siguranţa cetăţenilor. Din nou, dovedim că reuşim să fim cei care ne facem rău singuri în momentele în care aveam nevoie de claritate şi înţelepciune”, a mai scris Barna.

Acesta cere ”o decizie rapidă” de la preşedintele Klaus Iohannis.

”Cerem o decizie rapidă asupra celui care va forma guvernul, o modalitate de consultare care nu trebuie să fie neapărat faţă în faţă pentru că trăim într-o era digitală şi un vot în Parlament care se poate face de la orice distanţă. România trebuie să aibă un guvern responsabil la finalul zilei de astăzi, nu după încă sute de negocieri de împărţire a posturilor şi beneficiilor. Astăzi, România plăteşte costurile unei strategii imposibil de justificat în faţa cetăţenilor. O strategie gândită de preşedintele Klaus Iohannis şi conducerea PNL care, şi în acest moment, sunt departe de orice legătură cu interesul naţional”, afirmă liderul USR.

Potrvit lui Barna, preşedintele şi PNL trebuie să înceteze imediat acest joc şi să îşi aducă aminte care le este rolul ce le-a fost încredinţat de români.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Iresponsabilitatea de ieri a PNL prin retragerea intempestivă a lui Florin Cîţu chiar înaintea votului care l-ar fi făcut premier cu puteri depline are deja consecinţe, despre care am avertizat. Avem un caz de coronavirus confirmat între parlamentari. Am spus că era urgent să votăm ieri un guvern cu puteri depline şi pentru acest scenariu”, a scris, vineri, pe Facebook, Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, în absenţa întrunirii Parlamentului în plen, nu se poate emite legislaţie primară în România în acest moment.

”Guvernul interimar nu poate da OUG-uri (care au acelaşi efect ca legile). Dacă Parlamentul nu se va mai putea întruni, nu avem legiferator în acest moment în România”, a mai scris Drulă.

Senatorul Vergil Chiţac a fost confirmat cu coronavirus. El nu era izolat la domiciliu şi a intrat în contact cu mai multe persoane, inclusiv parlamentari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.