Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus, întrebat dacă se alătură ideii de suspendare a şefului statului pe care o susţin deja lideri din judeţe, că partidul va acţiona în consecinţă în funcţie de ce va face preşedintele, însă asta după ce este publicată decizia Curţii Constituţionale privind conflictul Guvern-preşedinte, prin care a cerut şefului statului să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA. Dragnea a adăugat că referitor la acest subiect a văzut „multe prostii fără margini” în spaţiul public, de la referendumul pentru justiţie până la faptul că această decizie a CCR nu ar trebui respectată. „Mi se pare grav că aceşti oameni par că ar susţine ideea de dictatură în România”, a spus Dragnea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Noi nu avem o decizie a Curţii Constituţionale până la acest moment. Avem un comunicat, când va fi publicată decizia în Monitorul Oficial, atunci vom aştepta să vedem ce face preşedintele şi vom acţiona în consecinţă. Vă pot spune că nu vom fi de acord ca cineva, orcine, să se plaseze deasupra legii sau Constituţiei”, a declarat luni liderul PSD Liviu Dragnea, întrebat dacă se alătură propunerii făcute de colegii de partid privind suspendarea preşedintelui.

El a spus că în afară de această propunere, a văzut şi „multe alte prostii fără margini”, precum ideea „năstruşnică” a fostului premier tehnocrat Dacian Cioloş de a se organiza un referendum pentru justiţie, precum şi faptul că această decizie a CCR nu ar trebui respectată. Dragnea a precizat că aceşti oameni parcă ar susţine ideea de dictatură în România.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„În afară de această propunere avansată de colegii mai avansaţi de la noi, am văzut şi multe alte prostii fără margini. De exemplu, ideea năstruşnică a domnului Cioloş (Dacian Cioloş, n.r.) de a se organiza un referendum pentru justiţie. Denunţătorul de serviciu spune că decziile CCR nu sunt opozabile preşedintelui. Mi se pare grav că aceşti oameni au atitudine ca şi cum ar susţine ideea de dictatură în România. Când spui că deciziile CCR nu trebuie să fie respectate, atunci sigură că democraţia te deranjează”, a mai spus Dragnea.

Curtea Constituţională a constatat miercuri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi.

CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Toader mai susţine că şeful statului nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei.

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat la RFI că, în opinia sa, nu există altă cale decât suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis dacă acesta refuză să aplice decizia CCR

"După părerea mea, nu există altă cale (decât suspendarea - n.r.), dacă nu va pune în aplicare decizia CCR, pentru că atunci am arăta că ducem în derizoriu orice lucru şi relativizăm la maximum inclusiv prevederile Constituţiei. Nu se poate pe de o parte să afirmăm că respectăm Constituţia (...), iar pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi discurs, să contrazicem acest lucru”, a declarat Buzatu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.