Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins, luni, informaţiile prezentate de Rise Project privind legăturile sale cu firma Tel Drum, afirmând că nu are acţiuni la purtător şi nici nu se află "în spatele" ei, fapt demonstrat de mai multe dosare deschise şi în cazul cărora a fost dispusă neînceperea urmăririi penale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dragnea a fost întrebat despre informaţia privind acţiunile la purtător pe care le-ar avea la Tel Drum, el afirmând că s-a interesat la specialişti, care i-au explicat că legislaţia din România nu permite ascunderea acţiunilor.

"Nu am nicio acţiune la purtător la nicio societate. (...) Nu poate să existe în România cineva care să aibă acţiuni de care instituţiile statului să nu ştie, iar eu nu am acţiuni la purtător", a spus Dragnea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat dacă are însă legături cu Tel Drum, liderul PSD a spus că se tot vorbeşte despre acest lucru de 12 ani, însă nu au fost descoperite astfel de legătură.

"Această ciorbă s-a reîncălzit de atâtea ori încât nu mai are niciun gust, după părerea mea. Au fost anchete, dosare începute şi închise, au fost oameni audiaţi, cercetaţi, s-au dat neînceperea urmăririlor penale. (...) Nu sunt nici în spatele, nici în faţă, nici în stânga, nici în dreapta acestei societăţi", a spus el.

Liviu Dragnea a contestat şi informaţiile privind afacerile sale în Brazilia.

"N-am ascuns niciodată că am mers în această ţară. Am avut îndrăzneala să merg şi în alte ţări. Nici lucrul ăsta nu l-am ascuns. N-am transferat bani în Brazilia, n-am transferat bani în nicio altă ţară. N-am făcut afaceri în Brazilia şi nu am afaceri în Brazilia şi nici în altă ţară", a spus şeful PSD.

Rise Project a publicat joi un raport atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă, intitulat "Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman", care descrie o "reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În acest document, Dragnea este prezentat drept "deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”.

DNA a anunţat, vineri, că ”o parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată” de Rise Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul direcţiei. Dosarul a fost constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii dispunând în luna februarie începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, vineri, un comunicat de presă în care spune că o parte din aspectele conţinute în investigaţia publicată joi de Rise Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, iar în acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, în 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (faţă de fapte) pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei.

Totodată, DNA afirmă că după începerea urmăririi penale au fost solicitate informaţii inclusiv de la autorităţile din Brazilia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.