Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a spus, duminică, la Antena 3, că se aşteaptă să fie chemat la DNA în "dosarul Belina", în care DNA a început urmărirea penală a vicepremierului Sevil Shhaideh şi a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a ministrului Fondurilor Europene Rovana Plumb. Dragnea a susţinut că acest dosar este o "ficţiune" şi reprezintă un atac violent la adresa Guvernului şi că a primit informaţii că procurorii DNA ar urma să ajungă şi la fiul său.
”Nu am fost chemat la DNA”, a spus Liviu Dragnea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă crede că va fi citat de către procurori, el a răspuns: "Cred că da, nu cred că nu mă cheamă, adica ar fi fără final".
De asemenea, întrebat dacă vicepremierul Sevil Shhaideh ar trebui să demisioneze după ce a fost pusă sub urmărire penală, Liviu Dragnea a spus că situaţia va fi discutată luni în Biroul Politic Naţional al PSD. "Mâine ne vom întâlni în BPN şi va fi prima care va vorbi. Vor vorbi şi premierul, şi ceilalţi colegi... O să spun mâine", a adăugat liderul PSD.
El a susţinut, de asemenea, că acţiunea DNA este un atac violent la adresa Guvernului.
”Mi se pare un atac violent la guvern, pentru că discutăm despre o Hotărâre de Guvern care face parte din categoria celor câteva sute sau chiar mii care au fost adoptate în România, de transfer de proprietate din public la public, pe cinci ani. (...) E un transfer nu către un privat, ci către o instituţie publică, un consiliu judeţean. Nu sunt sigur că nu au mai fost în istorie transferuri de proprietate către o autoritate locală pentru ca acolo să se facă o investiţie privată. Ieri am primit o informaţie că un mare concern doreşte să fac o investiţie uriaşă în România şi are nevoie de 80-100 de hectare. Credeţi că mai poate semna cineva din Guvern un transfer de teren după această poveste?”, a spus Liviu Dragnea.
”Este vorba de o suprafaţă de teren plină de bălării (...) care are şi nişte bălţi. Această proprietate a fost transferată de la domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Teleorman. (...) Suprafaţa aparţinea statului şi era administrată de Apele Române şi a fost trecută la Consiliul Judeţean Teleorman şi administrată de Consiliul Judeţean Teleorman”, a completat Dragnea.
Liviu Dragnea a mai susţinut că dosarul Belina este o ficţiune şi că miza DNA ar fi distrugerea PSD.
”Dosarul este o ficţiune, dar are consecinţe reale. Două doamne ministru foarte importante, iar miza nici măcar nu cred că mai sunt eu. Miza cred că este, de fapt, PSD. Pe de altă parte, cred că tot ceea ce a apărut în ultima perioadă, stenograme, acuzaţii, declaraţii, dezvăluiri de presiuni asupra unor judecători, discuţia din ce în ce mai acută despre raportul Inspecţiei Judiciare provoacă foarte mare agitaţie şi teamă şi provoacă şi genul acesta de reacţie. După părerea mea, pe lângă această intenţie de a distruge PSD este şi dorinta de a preveni un raport rău. Se spune că, de fapt, raportul este rău că s-a început o acţiune împotriva PSD. Eu nu am mai văzut alte acţiuni la DNA în ultimele luni de zile”, a mai spus şeful PSD.
Liderul PSD a mai susţinut că a primit informaţii conform cărora procurorii DNA ar urma să ajungă şi la fiul său.
”Am primit tot felul de informaţii în weekendul ăsta, nu ştiu dacă sunt reale sau nu, că nu vor să se limiteze la mine (procurorii DNA - n.r.), vor să îmi ia şi copilul, să îl reţină, să... Nu îmi dau seama de ce. Doar pentru calitate de fiul al meu. Pe fosta soţie cum au luat-o? Este o luptă între abuz şi democraţie, între metode de poliţie politică şi metode democratice”, a mai spus Dragnea.
Vineri, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală a actualului vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale Publice Sevil Shhaideh, suspectată de abuz în serviciu, infracţiune săvârşită în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, privind trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.
În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, la data respectivă ministru al Mediului, care ar fi iniţiat Hotărârea de Guvern premergătoare pentru trecerea insulei de pe Dunăre din administrarea "Apelor Române” în cea a Consiliului Judeţean Teleorman.
Procurorii DNA spun că, în condiţiile în care Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului, "nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”.
DNA spune că, iniţial, Ministerul Justiţiei şi cel al Finanţelor s-au opus acestei soluţii, dar ulterior Guvernul a trecut, în numai 17 ore, un alt act normativ, premergător, prin care se modificau codurile de clasificaţie ale imobilelor astfelîncât să se creeze "aparenţa că trecerea lor la CJ nu mai impune adoptarea unei legi”.
La data respectivă, noiembrie 2013, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice era condus de Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh fiind secretar de stat.
Fostul lider al PSD Victor Ponta a lansat duminică un atac dur la adresa lui Liviu Dragnea, căruia i-a cerut să demisioneze din funcţiile politice şi parlamentare. El se declară convins că Rovana Plumb este doar o "victimă colaterală", susţinând că "toată problema a venit de la lăcomia bolnavă a unui singur om, care nu s-a mulţumit să treacă Lacul Belina la CJ Teleorman pentru a accesa un program european, ci imediat şi-a trecut ceea ce trebuia să fie pentru toţi oamenii la firma Teldrum şi în folosinţa sa exclusivă şi restrictivă". Ponta mai spune că acum Guvernul este complet blocat din cauza problemelor personale ale lui Liviu Dragnea, iar Parlamentu şi PSD au devenit doar un instrument de apărare pentru o persoană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.