Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi, la Parlament, referitor la afirmaţia lui Mircea Oprean potrivit căreia a rămas repetent, că în anul trei sau patru de facultate a decis, împreună cu mai mulţi colegi, să îşi prelungească studiile cu un an pentru a putea să cânte în continuare într-o formaţie, fiind „o întreagă istorie cu fugă de la examene”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Este foarte interesant că au început să fie scoşi de la naftalină foarte mulţi oameni. Eu am mai abordat subiectul acesta acum câţiva ani de zile, de câteva ori. În anul trei sau patru, mai mulţi colegi, cu unii cântam în formaţii, cu alţii aveam alte activităţi, am decis să mai prelungim cu un an. Decizie pe care am luat-o şi dacă aş mai fi încă o dată în situaţia aia, aş mai lua aceeaşi decizie ca să mai stăm un an în plus acolo. A fost o întreagă istorie cu fugă de la examene, fugăriţi prin curtea Institutului”, a precizat Liviu Dragnea, fiind întrebat dacă este adevărat că a rămas repetent.

Profesorul universitar Mircea Oprean, soţ al Zoei Ceauşescu, a afirmat, într-o emisiune la Antena 3, că printre studenţii săi la Politehnică s-a aflat şi Liviu Dragnea, însă acesta a rămas repetent un an.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mircea Oprean, profesor la Facultatea de Autovehicule Rutiere a Politehnicii din Bucureşti, a precizat că printre studenţii s-a aflat cândva şi Liviu Dragnea, actualul preşedinte al PSD. ”La noi erau două direcţii: asta pe care eram eu, cu transmisii automate, şi o altă direcţie cu service, cu întreţinere. El n-a venit pe direcţia mea, că era mai greu, dar şi aşa a rămas repetent”, a spus Oprean.

Pe de altă parte, Oprean a spus că nu a fost o facultate uşoară. ”La Politehnică, cei mai buni sunt Facultatea de Automatică şi Calculatoare, pe urmă Electronica, iar pe locul trei suntem noi, Facultatea de Automobile. Suntem un vector de imagine pentru Politehnică şi avem studenţi foarte buni. Cam 20-25% dintre ei sunt excepţionali, mai mare dragul să lucrezi cu ei”, a declarat Mircea Oprean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.