Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri, decizia coaliţiei ca legile justiţiei să fie iniţiativă parlamentară, iar întrebat despre pragul la abuzul în serviciu a răspuns că, în opinia sa, nu ar trebui să existe, dar există o decizie a Curţii Constituţionale (CCR) în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Primul ministru a trimis o adresă la Ministerul Justiţiei, ieri, la sugestia mea, ca să primească de acolo un răspuns scris care este calendarul prevăzut, estimat de MJ necesar pentru toate procedurile guvernamentae şi când ar fi posibil să ajungă în Parlament aceste proiecte de lege. În varianta scurtă, era undeva în partea a doua a lunii decembrie, iar varianta lungă era în martie. Plecând de la acest răspuns, s-a luat decizia ca ceea ce are domnul ministru ca şi proiect de legi ale justiţiei să le transmită la comisia specială comună constituită în acest sens, sigur că va fi participant, va fi invitat să participe la aceste dezbateri, pentru că decizia noastră de a fi adoptate aceste legi în această sesiune parlamentară este neschimbată. Comisia specială va decide prin raportul comun ce rămâne, ce se adaugă şi ce nu rămâne. Din aceste legi şi din altele, pentru că comisia specială lucrează la mai multe legi”, a declarat Liviu Dragnea.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul PSD a mai spus că l-a rugat pe preşedintele comisiei, Florin Iordache, să invite la dezbateri cât mai mulţi specialişti.
 
Întrebat dacă încep dezbaterile înainte de a venit răspunsul Comisiei de la Veneţia, Liviu Dragnea a răspuns: ”Da..... Din câte am înţeles pe surse este vorba de o întrebare referitoare la procedura de numire a procurorilor şefi. Comisia specială va îndrăzni să lucreze pe celelalte prevederi şi pe celelalte amendamente. Nu poate să stea ţara în loc până nu vedem noi dacă numeşte preşedintele, sau dacă numeşte CSM procurorii şefi. Cred că domeniul justiţiei are probleme pe care şi judecătorii şi procurorii aşteaptă să fie rezolvate”.
 
În ceea ce priveşte stabilirea unui prag la abuzul în serviciu, liderul PSD a spus că el nu face recomandări în ceea ce priveşte legile justiţiei, dar îşi va spune punctul de vedere după ce va vedea o formă. 
 
Întrebat cât ar trebui să fie pragul, Liviu Dragnea a răspuns: ”Habar nu am. Dacă ar fi după mine, ar fi zero prag, dar înţeleg că este o decizie a CCR”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.