Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, referitor la modificarea Codurilor penale, că, înainte de a se iniţia proiecte în Parlament, ar trebui să înceapă o dezbatere serioasă, sub egida Academiei Române, la care să participe atât asociaţiile magistraţilor, cât şi experţi străini şi specialişti din domeniu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Faptul că atât de multe articole din Codul penal au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională pe mine mă face să cred că pe marginea acestor două Coduri penale trebuie să înceapă o analiză serioasă, poate sub egida Academiei, la care să participe asociaţiile magistraţilor, barourile de avocaţi, experţi de la Consiliul Europei care am înţeles că şi-au şi exprimat disponibiltatea, pentru că mulţi încep să îşi pună problema dacă aceste Coduri în întregul lor sunt în regulă”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a susţinut că „nu s-a mai întâmplat ca la vreo lege în România atât de multe articole să fie declarate neconstituţionale”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Codurile penale au fost făcute şi atunci când au fost făcute în grabă au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului Boc de la vremea aia, şi sunt două legi extrem de importante pentru statul de drept din România şi pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale tuturor”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a mai spus că, înainte de dezbaterea din Parlament pe marginea Codurilor penale, trebuie să există o amplă discuţie cu specialiştii din domeniu.

„Eu cred că numai o dezbatere de genul ăsta înainte de a se iniţia ceva în Parlament ne poate ajuta pentru că cred că problemele sunt mult mai serioase cu aceste Coduri pe care toată lumea le vrea constituţionale şi cu prevederi foarte clare pentru că de ele depind şi drepturile şi libertăţile românilor”, a afirmat preşedintele PSD.

Chestionat când încep discuţiile cu partidele pe marginea modificărilor aduse Codurilor penale, Liviu Dragnea a susţinut că înainte ar trebui să existe o dezbatere sub egida Academiei Române.

„Cred că trebuie făcut mai mult cred că trebuie o dezbatere nu neapărat în Parlament în primă fază ci undeva, dacă Academia va accepta propunerea domnului Emil Constantinescu în sensul ăsta la care să participe şi experţi străini şi specialiştii din domeniu”, a conchis liderul PSD. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.