Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) solicită procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale. Potrivit procurorilor, ministrul este suspectat, alături de trei angajaţi ai instituţiei, de "aranjarea" unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora.
În acelaşi dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus urmărirea penală în cazul a trei angajaţi ai ministerului - Felicia Elena Pop, directoare de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul (MRP), Maria Alexandrescu, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs şi Mihai Cornel Zharia, angajat în cadrul MRP, membru al comisiei de concurs, tot pentru infracţiunile de de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale şi faţă de Viorel Ilie a fost formulată în condiţiile în care în acest moment există suspiciuni legate de un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată organizat de Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.
Potrivit DNA, există indicii că acest concurs ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant.
Proba scrisă a concursului fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017, iar în acest context, în perioada 20 – 31 iulie 2017, Viorel Ilie, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, cu intenţie, a determinat-o pe Felicia Pop, directoare de cabinet a ministrului, să solicite membrilor comisiei de concurs Alexandrescu Maria şi Zaharia Mihai-Cornel subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie. În 28 iulie, suspecţii Alexandrescu şi Zaharia au pus la dispoziţia directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare la proba scrisă, ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă. În aceeaşi zi, directoarea de cabinet, Felicia Pop, a dat candidaţilor agreaţi subiectele şi rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceştia au avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi faţă de ceilalţi candidaţi, a reieşit că ei, potrivit înţelegerii, au şi întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidaţii favorizaţi, spun procurorii DNA. Mai mult, potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora, potrivit DNA.
Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală, adaugă sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.