Dividendele de la casa de sondaje IRES i-au adus vicepremierului Vasile Dîncu, în anii 2014 şi 2015, suma de 3,4 milioane de lei, iar celălalt premier a încasat în anul fiscal 2015 3,5 milioane de lei, ca angajat al firmei EcoGest, ce face parte din grupul Lafarge.
Declaraţia de avere depusă recent de către vicepremierul Vasile Dîncu arată că acesta este proprietarul unui apartament în Cluj, a două autoturisme, dintre care un Mercedes. Obiectele de artă deţinute au o valoare de 25.000 de euro, colecţia de bijuterii, numismatică şi filatelie circa 20.000 de euro, iar cea de arme de 10.000 de euro.
În noiembrie 2015, Dîncu a vândut acţiunile la IRES pentru 975.000 de euro, acţiuni de pe urma cărora a primit dividende de 1.172.000 de lei în 2014 şi 2.224.000 în 2015. De asemenea, IRES trebuie să-i restituie vicepremierului un împrumut de 512.500 de lei. De asemenea, Dîncu a primit 60.000 de euro după ce a vândut un teren împădurit în preajma Bucureştilor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Suma din conturile sale a cunoscut o scădere de la data preluării mandatului, la finele anului 2015. Conturile în lei au scăzut de la 254.000 de lei la 231.000, iar cel în euro de la 12.700 la 11.000.
O sursă importantă de venit a constituit-o activitatea didactică. De la Academia Naţională de Informaţii, Dîncu a primit 80.200 de lei în ultimul an fiscal, dintre care aproape 50.000 de la preluarea mandatului de vicepremier. Alţi 66.000 de lei i-a încasat de la Universitatea Bucureşti, la care se adaugă sume mai mici de la alte instituţii de învăţământ superior din ţară.
Prin comparaţie, salariul de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei este o sursă minoră de venituri, Dîncu declarând doar 16.000 lei ca salariu primit de la Guvern.
Celălalt vicepremier, Costin Borc, ministrul Economiei, are şi el venituri impresionante. În anul fiscal ce s-a încheiat, Borc a primit salarii ce însumează 3.503.400 de lei de la firma EcoGest, parte a grupului industrial Lafarge. De la Guvern, vicepremierul a declarat suma insignifiantă, prin comparaţie, de 6.313 lei, încasată la finele lui 2015. Printr-un transfer de titluri de valoare, Borc a mai obţinut 467.000 de lei, 43.000 de euro din închirierea unui apartament şi 17.000 din dobânzi.
Pe de altă parte, Costin Borc are două credite contractate la două bănci din Franţa în valoare de 221.000, respectiv 127.000 de euro. În conturi bancare şi fonduri de pensie, Borc şi familia sa au 1.778.000 de lei, 340.000 de euro, 377.000 dolari, 2400 de lire sterline şi 105.000 franci elveţieni. Acţiunile lui Borc la Lafarge Holcim valorează 40.000 euro, iar cele de la Burggasse 38, o firmă înfiinţată de Borc şi de soţia sa, sunt evaluate la 388.000 euro şi 21.500 lei.
Costin Borc este proprietar al 51 de hectare de teren agricol. În Franţa are o casă de 150 mp cu un teren de 7.000 mp, la care se adaugă două apartamente în Pariş şi Bucureşti, în capitala României având şi un teren de 218 mp.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.