Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, vineri, despre livrarea de armament către Ucraina, că în acest moment, ţara noastră nu a avut cereri. ”Ne-am focusat pe zona umanitară, pe HUB-ul nostru umanitar de la Suceava, însă în viitor analizăm şi sigur că vom lua cu transparenţă decizii pe care le vom anunţa public”, a mai spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Apărării a fost întrebat dacă va trimite România arme către Ucraina, el precizând că nu există cereri în acest sens, la acest moment.

”Nu avem în acest moment cereri în acest sens, în momentul acesta nu avem operaţiuni de genul acesta. Sigur că lucrurile evoluează, vom vedea ce hotărâri se iau şi în alte locuri”, a spus ministrul Dîncu.

El a precizat că a participat, la Baza aeriană de la Ramstein, săptămâna aceasta, la acea conferinţă în care s-a discutat foarte mult şi de viitor, ce se va întâmpla în viitor cu securitatea acestei zone, securitatea Flancului estic.

”Au participat peste 40 de naţiuni, ne-am întâlnit şi cu delegaţia ucraineană şi s-a discutat mult despre viitor şi o viitoare coordonare a sprijinului care va fi dat Ucrainei. În acest moment, noi nu am avut cereri, ne-am focusat pe zona umanitară, pe HUB-ul nostru umanitar de la Suceava, însă în viitor analizăm şi sigur că vom lua cu transparenţă decizii pe care le vom anunţa public.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.