Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, consideră că AUR are o creştere conjucturală în sondaje şi va creşte numai dacă PSD şi PNL fac greşeala de a face un război între ele sau războaie interne.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vasile Dîncu a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă ne întoarcem la o finală prezidenţială ca în anul 2000, PSD versus un candidat extremist, având în vedere că AUR a depăşit 20 la sută în sondaje.

“Nu cred. Spuneam înainte, istoria nu face paşi înapoi. AUR-ul are o creştere conjuncturală şi AUR-ul va creşte numai dacă PSD şi PNL fac greşeala de a face un război continuu între ele sau războaie interne. Atunci cu siguranţă că vom servi pe tavă, să zicem aşa, o finală pentru AUR. În acest moment nu este cazul”, a afirmat Dîncu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit datelor unui sondaj INSCOP făcut public joi, PSD deţine 34,3% din intenţiile de vot la parlamentare, în condiţiile în care la precedentul sondaj avea 36%, AUR trece pe locul al doilea cu 20,6%, PNL coborând pe locul al treilea cu 16,6%, urmat de USR cu 12,5%. Potrivit aceleiaşi surse, UDMR, cu 4,2%, nu ar atinge pragul necesar intrării în Parlament.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.