Deputatul USR Emanuel Ungureanu relatează, după ce medicul Mircea Beuran a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, un medic l-a contactat şi a pretins că Beuran i-ar fi cerut 10.000 de euro pentru a obţine un post de asistent universitar şi că l-a trimis la DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Acum câteva săptămâni un medic m-a contactat şi a pretins că Beuran i-ar fi cerut 10.000 de euro pentru a obţine un post de asistent universitar. Am trimis medicul să se adreseze DNA, procurorii susţin că au fapte şi probe că Beuran ar fi primit aceşti bani. Să înfunde puşcăria dacă este vinovat!”, a scris Ungureanu pe Facebook.

El afirmă că Mircea Beuran şi Mihai Lucan ”nu îi reprezintă în niciun caz pe toţi medicii din România, foarte mulţi dintre ei fiind cinstiţi şi cărora ”le datorăm respectul total pentru munca lor nobilă”.

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut joi pentru 24 de ore, anunţă DNA, precizând că medicul urmează să fie prezentat vineri Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. El este acuzat că a primit suma de 10.000 de euro de la un medic pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea Chirurgie generală, pe o perioadă determinată, dar şi pentru a asigura câştigarea concursului de către cel care i-a dat banii. Conform DNA, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus în 30 decembrie o plângere penală în cazul femeii arse în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca, el acuzându-l pe medicul Mircea Beuran pentru acest incident. Ungureanu susţine că ”s-a încercat muşamalizarea” acestui caz, pe care tot el l-a făcut public.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.