Deputatul PNL Matei Dobrovie afirmă că Nicuşor Dan este cel mai bun candidat pentru Primăria Capitalei dintre cei care şi-au anunţat intenţia de a candida până acum, argumentând că ”nu ne mai putem permite încă patru ani cu Firea Faliment”.
”Nicuşor Dan este cel mai bun candidat pentru Primăria Capitalei, dintre cei care şi-au anunţat intenţia de a candida până acum din partea dreptei”, scrie deputatul PNL Matei Dobrovie pe pagina sa de Facebook.
El consideră că Nicuşor Dan, candidat independent, susţinut de toate formaţiunile politice declarate de dreapta, ar fi cel mai bine plasat s-o învingă pe Gabriela Firea.
”După o luptă de peste zece ani cu mafia imobiliară, pentru salvarea spaţiilor verzi şi a clădirilor de patrimoniu, el se bucură, pe bună dreptate, de cea mai mare credibilitate în Bucureşti. Ca şi candidat independent, susţinut de toate formaţiunile politice declarate de dreapta, ar fi cel mai bine plasat s-o învingă pe Gabriela Firea, în cazul în care alegerile locale rămân într-un singur tur. De ce? Deoarece cunoaşte bine administraţia publică, ştie care sunt problemele Bucureştiului şi are soluţiile corecte, are notorietatea şi intenţia de vot cea mai mare, este perseverent şi iubeşte acest oraş”, mai scrie Matei Dobrovie.
El spune că, încă patru ani cu Gabriela Firea în funcţia de primar general al Capitalei ar fi un dezastru.
”Nu ne mai putem permite încă patru ani cu Firea Faliment. Ar fi un dezastru pentru Bucureşti!”, mai spune Dobrovie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.