Deputatul PNL Gabriel Avrămescu îl acuză pe ministrul Muncii Marius Budăi că nu a întocmit proiectul legii pensiilor, deşi eliminarea inechităţilor în sistemul de pensii e un lucru asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liberalul îl numeşte pe Budăi „plângăcios naţional”, pentru că în emisiuni televizate plânge şi deplânge soarta pensionarilor, însă în realitate, acesta nu s-ar preocupa să şi întocmească un proiect de lege a pensiilor, care să vină în sprijinul vârstnicilor.
La Conferinţa Judeţeană a seniorilor liberali buzoieni, deputatul Gabriel Avrămescu l-a criticat pe ministrul Muncii, Marius Budăi, că întârzie întocmirea unui proiect de lege a pensiilor, realizat pe principii sănătoase, care să asigure eliminarea inechităţilor în acest domeniu.
„În 2020, unii care se dau a fi colegii şi partenerii noştri de coaliţie promiteau pensii majorate cu 40 la sută. Aţi văzut aceste majorări? Nu, pentru că politica, pe partea stângă a spectrului, se face doar o dată la 4 ani, promiţând salarii şi pensii mari mari. E singurul lor program de guvernare, din totdeauna. L-aţi auzit să vorbească despre proiecte, despre dezvoltare. Cu promisiuni de majorări de pensii au încercat mereu să câştige capital electoral, şi din păcate, au şi reuşit. Domnul Budăi, care în ultima vreme a devenit plângăciosul naţional, se plânge la televizor de soarta pensionarilor, dar nu spune un lucru: că până la finele anului trebuia să vină cu o nouă lege a pensiilor, e un jalon asumat prin PNRR, în momentul în care a fost stabilit”, a declarat Avrămescu.
În acelaşi context, parlamentarul liberal a adăugat că trebuie să se facă o distincţie clară între pensiile de serviciu, de care beneficiază militarii, care merită respect şi admiraţie, şi pensiile speciale.
„Să facă distincţia între pensia de serviciu şi pensia specială. Militarii nu au pensii speciale, ei au pensii de serviciu. Militarii trebuie respectaţi şi apreciaţi. De altfel, într-un studiu recent al Băncii Mondiale se recomandă să nu se umble la aceste pensii de serviciu, mai ales în contextul actual geopolitic pe care -l traversăm cu toţii. Întrebarea noastră este de ce nu a apărut acest proiect al legii pensiilor? Colegii din coaliţie uită că recomandarea Comisiei Europene e să se vină cu un proiect de lege a pensiilor, nu cu o ordonanţă de urgenţă, pe care există riscul de a fi modificată în Parlament”, a conchis deputatul PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.