Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu a confirmat, miercuri, că un deputat al grupului PNL din Camera Deputaţilor, Dumitru Flucuş, a semnat iniţiativa AUR de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis. Vîlceanu a anunţat că acesta va fi exclus din partid în cel mai scurt timp.
Vîlceanu a fost întrebat cum comentează faptul că un deputat PNL a semnat pentru suspendarea şefului statului, el răspunzând: ”Din câte am înţeles, a semnat şi va fi exclus din partid în maximum două săptămâni”.
Secretarul general al PNL a mai spus că, ”în momentul în care ai făcut un asemenea gest, nu eşti parlamentar liberal, eşti de la AUR, ai aceeaşi minte ca Georgică Simion şi te duci la Georgică Simion”.
Potrivit listei de semnături, Dumitru Flucuş a semnat lista pentru suspendarea din funcţie a şefului statului.
AUR a anunţat, luni, că declanşează procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, anunţul fiind făcut într-o conferinţă de presă, de co-preşedintele partidului, George Simion.
Anunţul a fost făcut alături de parlamentari AUR, care afişau postere cu mesajul ”Îl dăm jos pe Iohannis pas cu pas”.
Preşedintele USR Dacian Cioloş a declarat, luni, la Digi24, că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, în acest moment, nu e o soluţie, el apreciind că este nevoie să avem un guvern care să treacă ţara prin perioada de criză.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.