Deputatul PMP Constantin Codreanu îşi lansează, miercuri, candidatura la Primăria Chişinău din partea Partidului Unităţii Naţionale, la eveniment urmând să participe liderii PMP Traian Băsescu, Eugen Tomac, precum şi primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.
”În prezenţa domnului Preşedinte Traian Băsescu, a domnului Mihai Chirica, primarul Municipiul Iaşi, a domnului Marian Andronache, viceprimar al Municipiului Suceava, a domnului Bogdan Gavrilescu, viceprimar al Municipiului Piatra Neamţ şi a domnului Constantin Scripat, viceprimar al Muncipiului Bacău, Constantin Codreanu îşi va lansa candidatura pentru funcţia de Primar General al Municipiului Chişinău”, anunţă Eugen Tomac.
Candidatul PUN îşi va prezenta prioritităţile pentru viitorul Chişinăului, iar alături de acesta vor fi parlamentari ai PMP, liderii PMP Ilfov şi Bacău, precum şi toată conducerea Partidului Unităţii Naţionale şi a Mişcării Unioniste din Basarabia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alegerile anticipate pentru Primăria Chişinău vor avea loc în 20 mai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.