Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei, prin care se introduce o nouă infracţiune de corupţie, privind mituirea funcţionarilor publici străini, care se va pedepsi cu închisoarea de la 2 la 7 ani. În ceea ce priveşte pedeapsa aplicabilă unei persoane juridice, suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 3.000 lei şi 300.000 lei. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Parlamentul a adoptat astăzi proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris, la 21 noiembrie 1997 şi la care România a aderat prin Legea nr. 202/2023, Bucureşti, 11 decembrie 2024, anunţă Ministerul Justiţiei. 

Prin acest proiect de lege este incriminată o nouă infracţiune de corupţie, respectiv fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcţionar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătura cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcţionar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, dacă fapta este de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi menţină asemenea avantaje în legătură cu desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale.

Această infracţiune se va pedepsi cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicabilă unei persoane juridice, suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 3.000 lei şi 300.000 lei.

Potrivit Ministerului Justiţiei, ”noua infracţiune inclusă în proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei va intra în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”. 

”Autorităţile centrale responsabile pentru primirea cererilor de asistenţă judiciară în cazul comiterii infracţiunii stabilite prin noua lege sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin structura competentă, pentru cererile de asistenţă judiciară formulate în faza de urmărire penală, respectiv Ministerul Justiţiei, pentru cererile de asistenţă judiciară formulate în faza de judecată sau de executare a pedepsei, precum şi pentru cererile de extrădare”, menţionează ministerul. 

Aderarea României la Convenţia OCDE privind combaterea mituirii funcţionarilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale (Convenţia Anti-mită) este cel mai important obiectiv al dosarului OCDE în domeniul Justiţiei. Aceasta reprezintă unul dintre principalele instrumente recunoscute la nivel internaţional în domeniu şi sprijină eforturile de dezvoltare internă, reducere a sărăciei şi îmbunătăţire a încrederii în pieţele de capital.

România a primit invitaţia de a adera la Convenţie la 18 aprilie 2023, în acest sens fiind adoptată Legea nr. 202/2023. La 24 iulie 2023, statul român a depus instrumentul de ratificare a Convenţiei, la sediul OCDE de la Paris, obţinând astfel un succes major în demersul de aderare la OCDE, cu o contribuţie importantă a Ministerului Justiţiei, mai arată Ministerul Justiţiei în comunicat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.