Plenul Camerei Deputaţilor a început, miercuri, votul pentru încuviinţarea solicitării DNA de reţinere a deputatului PSD Cristian Rizea, urmând ca după acest vot să fie dat şi cel pentru încuviinţarea arestării preventive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Votul este secret, cu bile. După anunţarea rezutatelor privind solicitarea de încuviinţare a reţinerii lui Cristian Rizea, deputaţii vor da şi un vot pentru încuviinţarea arestării preventive.

Pentru aprobarea solicitărilor este nevoie de votul favorabil a cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor prezenţi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, luni, solicitările DNA de reţinere şi arestare a deputatului PSD Cristian Rizea. Acesta este acuzat că în 2009 ar fi primit 300.000 de euro de la un cetăţean american care i-a cerut să intervină la RA-APPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Deputatul a fost pus sub învinuire, săptămâna trecută, pentru trafic de influenţă, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (doua fapte).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.