Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în calitate de prim for seizat, un proiect de lege prin care orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis poate introduce, în termen de maximum 24 de ore de la data comunicării deciziei direcţiei de sănătate publică, acţiune la judecătorie. Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 277 de voturi „pentru”, niciun vot împotrivă şi o abţinere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Conform propunerii de lege „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art.8 alin. (3) poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei direcţiei de sănătate publică, acţiune la judecătorie”. În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se pronunţă în complet de 5 judecători constituit în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 5 zile de la sesizare, prin hotărâre definitivă.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul 8, alineatul 3, „izolarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, în condiţiile alin. (6), atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, stabilită conform alin. (2) (care se referă la lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora - n.r.), în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore”.
 
De asemenea, „izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive”, arată alineatul 1 de la articolul 8.
 
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD Robert Cazanciuc, liderul senatorilor PNL Daniel Fenechiu, senatorul USR George Dircă şi senatorul UDMR Cseke Attila în calitate de prim for sesizat, decizional pe propunerea legislativă fiind Senatul. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.