Deputatul PSD de Iaşi Bogdan Cojocaru susţine că, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a rezolvat schimbarea "prin trădare" a Guvernului PSD, urmează "rezolvarea" românilor, prin tăieri de salarii şi pensii, dar şi prin concedieri.
Bogdan Cojocaru afirmă, într-un comunicat de presă, că în prima declaraţie publică după trecerea moţiunii de cenzură, Klaus Iohannis a spus că a rezolvat problema căderii guvernului, deputatul PSD precizând că este singurul lucru "pe care l-a reuşit actualul preşedinte în mandatul său".
"Este tot ce a încercat să rezolve Iohannis în cinci ani, adică să schimbe majoritatea obţinută în alegeri de PSD şi să-şi facă un cadou, "guvernul meu". Un partid care a obţinut 45 la sută în alegeri, PSD, pleacă în opoziţie, prin trădare, ca să lase locul unui partid care a obţinut 20 la sută, cu largul concurs al preşedintelui care, cinic, ne anunţă că a «rezolvat». Urmează să fie «rezolvaţi»şi românii de către Guvernul PNL condus, probabil, din umbră tot de dumnealui", a declarat deputatul PSD Bogdan Cojocaru.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Parlamentarul social-democrat consideră că vom asista la tăieri de salarii şi pensii, concedieri, eliminarea subvenţiilor pentru încălzire şi cele destinate agricultorilor, existând totodată riscul să nu se facă plăţile pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora.
Cojocaru a precizat că PSD va face o opoziţie "dură" guvernului liberal şi va amenda orice încercare de ciuntire a veniturilor românilor.
Deputatul PSD consideră că soluţia "pentru a ieşi din coşmarul preluării puterii de către Iohannis şi circarii lui" este ca Viorica Dăncilă să ajungă preşedinte al României.
"În acest fel, această ţară nu va mai fi rezolvată, ci va fi o ţară a fiecărui român", a adăugat deputatul Bogdan Cojocaru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.