Participanţii la conferinţa „The First European Forum on the Supremacy of National Constitutions over European Bureaucracy”', organizată de AUR, au adoptat Declaraţia de la Bucureşti prin care este exprimat ataşamentul pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
La eveniment a fost adoptată „Declaraţia de la Bucureşti”, arată un comunicat de presă al AUR.
Documentul reafirmă ataşamentul pentru o Europă comună orientată spre viitor, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt valori supreme, iar suveranitatea naţională, democraţia autentică şi economia socială de piaţă constituie garantul dezvoltării libere şi durabile a societăţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Semnatarii spun un nu răspicat dictaturii celor care încearcă să le schimbe modul de viaţă şi se opun birocraţiei europene şi falselor elite politice care au pierdut legătura cu cetăţenii. Pacea, solidaritatea şi cooperarea reciproc avantajoasă dintre naţiuni sunt scopuri pe care se angajează să le servească împreună.
Totodată, aceştia resping orice idee de aplicare a forţei sau de ameninţare cu aplicarea forţei în relaţiile dintre state şi condamnă agresiunile militare de orice tip. În finalul declaraţiei, participanţii se angajează să lucreze împreună în vederea identificării şi aplicării de soluţii practice pentru problemele şi provocările ridicate în faţa cetăţenilor şi naţiunilor de evoluţiile politice, economice şi sociale de pe continent şi din lume.
De asemenea, parlamentarii prezenţi la eveniment şi-au exprimat intenţia adoptării, în forurile legislative din care provin, a unei declaraţii comune faţă de agresiunea rusească, mai indică sursa citată.
Conferinţa „The First European Forum on the Supremacy of National Constitutions over European Bureaucracy” se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 18-20 februarie 2022, şi reuneşte mai multe comisii de lucru în care principalele subiecte de pe ordinea de zi sunt evenimentele din Ucraina şi decizia recentă a Curţii Europene de Justiţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.