Liderul de grup al PSD din Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a spus că interzicerea accesului presei în anumite lifturi din Palatul Parlamentului reprezintă un "exces de zel" al unui funcţionar de la Camera Deputaţilor, dar decizia nu a fost luată în Birourile permanente. El a mai spus că locurile de la balcoanele din plenul Parlamentului au fost repartizate pentru oamenii aduşi de PSD, deoarece aceştia au depus cereri înaintea grupului USR, afirmând că toate restricţiile sunt o consecinţă a protestului care a avut loc pe holul Parlamentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“A fost inclusiv ieri o discuţie în Biroul permanent vizavi de ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută pe acest hol. Din ceea ce am înţeles, ceea ce s-a pus pe lifturile de la 1 a fost o greşeală, pentru că nimeni nu a încercat, nici nu doreşte să restricţioneze accesul dumneavoastră (al presei – nr.) în acest perimetru. Eu ştiu că doamna secretar general al Camerei a verificat acest lucru, dar ieri în BP nu s-a discutat o asemenea măsură restrictivă la adresa ziariştilor. Posibil să fie şi un exces de zel din partea unui funcţionar din Camera Deputaţilor, dar ieri la BP nu s-a luat  Nu am verificat ce funcţionari sau cine a pus un afiş. (...) Să nu vorbim de domnul Dragnea, că n-are nicio legătură cu liftul. O să verific la Secretariatul General ce s-a întâmplat cu asemenea mare problemă. Cred că nimeni, nici eu, nici colegii mei nu doresc să vă restricţionăm dumneavoastră, reprezentanţilor presei, accesul. A fost săptămâna trecută un incident cu invitaţi aduşi de un partid politic pe acest hol. (...) Protestatarii nu au ce căuta la P1 (etajul unde este sala plenului - n.r.) să urle şi să se arunce pe jos ca să protesteze. Cred că dacă s-a asimilat acest afiş cu interdicţia pentru dvs. este o greşeală”, a explicat Daniel Suciu.

Acesta a spus că locurile la balcoanele din plenul Parlamentului au fost repartizate pentru oamenii aduşi de PSD, deoarece aceştia au depus cereri înaintea grupului USR, afirmând că toate restricţiile sunt o consecinţă a protestului care a avut loc pe holul Parlamentului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Când este vorba de balcoane, accesul se face ca urmare a solicitările făcute de grupurile parlamentare Secretariatului General. Din ceea ce am înţeles, la momentul depunerii de către USR a acestor cereri, balcoanele erau pline, inclusiv de către susţinători, de către membrii PSD. Nu există o repartiţie, există cine depune cererea. (...)  Dar dacă grupurile parlamentare, 2, 3, 1, au depus cereri care numeric au acoperit balcoanele, celelalte grupuri care au depus ulterior nu mai au acces. Restricţiile vizavi de acest perimetru au venit ca urmare a ceea ce s-a întâmplat cu invitaţii USR-ului de săptămâna trecută şi, indiferent ce susţin colegii mei de la USR, ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută este o ruşine pentru Parlamentul României. Iar ceea ce vedeţi aici este o consecinţă că nu mai acceptăm. BP a luat ieri această decizie, ca invitaţii USR-ului care vin cu un singur scop, să aibă aici acces. De fiecare dată când este o  moţiune de cenzură, există invitaţi care vor să participe de la balcon”, a spus Suciu.

Întrebat câţi oameni a invitat PSD în timpul moţiunii de cenzură, acesta a răspuns: “În jur de 70, dacă ţin bine minte. (...) Înseamnă că toate locurile s-au ocupat. Acest subiect îl gestionează cei de la Secretariatul General".

Mai multe zone din Palatul Parlamentului sunt păzite de serviciul de pază, iar în anumite zone presa nu are acces miercuri, în ziua votului moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. Deputatul PNL Florin Roman spune că, de asemenea, a fost interzis accesul unui grup de militari rezervişti care voiau să participe la plen, unde se dezbate o lege importantă pentru ei, el afirmând că este prima dată de când este în Parlament când sunt luate astfel de măsuri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.