Fostul copreşedintele ALDE Daniel Constantin, care duminică a avut o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu, a declarat, într-o emisiune la Digi 24, că, dacă moţiunea de cenzură nu trece de votul Parlamentului, se poate discuta inclusiv schimbarea preşedinţilor Camerelor, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dacă miercuri se va întâmpla ceea ce cred că se va întâmpla şi moţiunea nu trece, în aceste condiţii toate opţiunile sunt deschise, inclusiv schimbarea preşedinţilor celor două Camere. Eu cred că va fi un act firesc şi eu mă aştept la o asumare personală”, a afirmat Daniel Constantin.

Întrebat dacă s-ar putea regăsi într-o funcţie în Guvern, Constantin a răspuns: ”Nu ţin la funcţii, cred că sunt foarte util şi acolo unde sunt, în Parlament. Voi susţine Guvernul”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El şi-a exprimat convingerea că moţiunea de cenzură iniţiată de PSD-ALDE nu va trece.

”Pe oră ce trece, singuri parlamentarii se conving că ceea cce îi pun cei de la partid să facă nu este în regulă. Nu am stat pe telefoane, cel puţin eu personal, să conving pe unul şi pe altul, am primit în schimb foarte multe telefoane de la oameni care nu mai vor să facă o astfel de politică, să se uite în orb la ce spune liderul de partid”, a susţinut Constantin.

Întrebat câţi parlamentari PSD-ALDE nu vor vota moţiunea, el nu a dat un număr exact.

„Dacă oamenii vor înţelege momentul cheie pe care îl traversează România, pot să vă spun că am certitudinea că nu va trece această moţiune de cenzură. În momentul de faţă sunt mult mai mulţi decât cei 13 sau 14 de care este necesar care nu votează moţiunea. Nu ştiu care va fi atitudinea, dar ştiu că dezavuează acest mod de a face politică pe care îl propagă domnul Dragnea şi domnul Tăriceanu”, a declarat Daniel Constantin.

El a mai spus că nu a vorbit personal cu cei de la UDMR şi nu a precizat care au fost concluziile discuţiilor cu liderii Uniunii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.