Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că nu ştie cum a votat ambasadorul României la UE Luminiţa Odobescu în legătură cu desemnarea Laurei Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef european, comentând astfel faptul că preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că i-a comunicat Luminiţei Odobescu propria poziţie, aceea de susţinere a lui Koves,i şi în contextul în care Guvernul a anunţat explicit că nu susţine această candidatură. De asemenea, Dăncilă a reluat afirmaţia privind acuzaţiile la adresa Laurei Codruţa Kovesi care, dacă se vor confirma, vor însemna un prejudiciu de imagine pentru România, context în care a vorbit despre ”prezumţia de vinovăţie”, deşi formularea corectă era ”prezumţia de nevinovăţie”
”Nu pot să vă spun cum a votat (Luminiţa Odobescu - n.r.). Eu am spus punctul de vedere al Guvernului, după cum ştiţi, votul este secret şi nu putem şti cum a votat. Eu am exprimat punctul de vedere al Guvernului, domnul preşedinte, ca de obicei, are propriul punct de vedere, domnul preşedinte încalcă Constituţia, nu poţi să îi ceri să nu se amestece într-o astfel de situaţie, face ceea ce ştie dânsul cel mai bine, adică nu ţine cont de nimeni decât de opinia domniei sale, chiar dacă de multe ori lucrurile pe care le face sunt împotriva legii fundamentale şi aceste afirmaţii sunt dublate de decizia Curţii Constituţionale”, a spus Dăncilă, argumenând cu modul în care preşedintele Iohannis a interpretat decizia CCR privind conflictul constituţional pe tema numirii miniştrilor.
Ea a reluat argumentele Guvernului pentru decizia de a nu sprijini candidatura lui Kovesi, folosind greşit expresia ”prezumţia de nevinovăţie”.
”Am vorbit despre un prejudiciu de imagine. Eu îmi doresc - există prezumţia de vinovăţie - nu vreau să se înţeleagă că o acuz de ceva pe doamna Laura Codruţa Kovesi sau că mă implic in justiţie, cred că justiţia trebuie să fie independentă - dar, dacă se adevereşte una din acuzaţii, atunci este clar că imaginea României va avea de suferit”, a afirmat şefa Executivului.
Laura Codruţa Kovesi a fost validată oficial, joi, pentru postul procuror-şef european, printr-un vot în COREPER. Kovesi a obţinut 17 din 22 de voturi exprimate, în condiţiile în care premierul Viorica Dăncilă anunţase că ambasadorul României la UE, Luminiţa Odobescu, va vota împotriva desemnării Laurei Codruţa Kovesi. Kovesi mai are de parcurs paşi procedurali până la numirea oficială.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că a comunicat ambasadorului României la Uniunea Europeană, Luminiţa Odobescu, poziţia sa în legătură cu ocuparea funcţiei de procuror-şef european de către Codruţa Kovesi. ”Eu, preşedintele României, sunt pentru doamna Kovesi în funcţia de şef al Parchetului European”, a transmis Iohannis.
Preşedintele a evitat să precizeze dacă i-a cerut Luminiţei Odobescu să voteze în favoarea lui Kovesi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.