Premierul Viorica Dăncilă consideră că preşedintele Klaus Iohannis nu respectă legea, în contextul în care Curtea Constituţională a arătat că trebuia să-i revoce pe ministrul Justiţiei şi vicepremierul pe parteneriate strategice şi să numească miniştri interimari. "Eu cred că toate acestea sunt lucruri care pot merge spre penal. O să mă consult cu juriştii şi o să vedem. Sunt alegeri prezidenţiale, poate n-o să mai fie imun domnul preşedinte şi atunci va trebui să răspundă", afirmă Dăncilă.
Dăncilă a spus, joi seară, la România Tv, că motivarea Curţii Constituţionale vorbeşte despre revocarea ministrului Justiţiei şi vicepremierului pe parteneriate strategice şi numirea miniştrilor interimari, dar şi că preşedintele poate refuza pe motive de legalitate, nu de oportunitate, propunerile făcute de premier.
"Eu cred că toate acestea sunt lucruri care pot merge spre penal. O să mă consult cu juriştii şi o să vedem. Sunt alegeri prezidenţiale, poate n-o să mai fie imun domnul preşedinte şi atunci va trebui să răspundă", a afirmat Dăncilă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a spus că, dacă preşedintele nu va respecta legea, după moţiunea de cenzură va merge în Parlament.
"O să fie moţiunea de cenzură, după care o să merg cu remanierea în Parlamentul României", a mai spus premierul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.