Premierul Viorica Dăncilă a ţinut să precizeze, vineri, că nu a participat miercuri la întâlnirea cu senatorii PSD, pentru că nimeni nu i-a spus despre această reuniune. Senatorii social-democraţi o aşteptau miercuri la o discuţie despre susţinerea lui Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR.
„Îmi respect foarte mult colegii, colegele, îi respect foarte mult pe deputaţii şi senatorii din Parlamentul României şi întotdeauna am spus că trebuie ca Parlamentul să fie o instituţie respectată, pentru că este cea mai democratică instituţie. Nu mi-aş fi permis niciodată să sfidez pe cineva din Parlament sau să nu fiu prezentă la anumite reuniuni. Nu am fost prezentă miercuri pentru că nu am avut o discuţie legată de acest lucru. Luni seara am discutat despre o întâlnire cu senatorii, dar nimeni nu m-a anunţat că la ora 13.00 miercuri vor o întâlnire cu premierul şi cred că e de datoria mea să fac această precizare din respect pentru cei care au participat la întâlnire şi au văzut că premierul nu este. Dar eu nu vreau să acuz pe nimeni, consider că a fost o mică inadvertenţă”, a afirmat Dăncilă.
Viorica Dăncilă nu a dorit să spună dacă PSD îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul PSD Vrancea, Marian Oprşan a declarat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, că nu s-a luat decizia finală în privinţa susţinerii lui Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR. ”Domnul Mugur Isărescu ar trebui să explice mai detaliat şi mai categoric ce ştie să facă ca şi guvernator al BNR”, a spus Oprişan, precizând că nu contestă competenţele profesionale ale celui care conduce BNR de 30 de ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.