Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că ar fi bine să fie mai mulţi candidaţi la funcţia de preşedinte al PSD la congresul din 29 iunie şi a apreciat că viitorul lider al formaţiunii trebuie să fie un om echilibrat, proeuropean, ataşat valorilor social-democrate, un om hotărât, în stare să ridice toate barierele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Dăncilă, întrebată de ce nu a demisionat: Pentru că sunt un om responsabil, pentru că pentru mine înseamnă foarte mult votul cetăţenilor din România

„Am discutat despre moţiunea de cenzură, despre organizarea congresului din 29 iunie. Am înfiinţat un grup de lucru care să lucreze la programul politic al partidului şi un grup de lucru care presupune o cooperare foarte strânsă între Guvern şi Consiliul Naţional referitor la programul de guvernare, la priorităţile noastre, precum şi stabilirea unui program de implementare a acestora. Deciziile vor fi validate în Comitetul Executiv, care va avea loc joi, la ora 11.00. (...) Nu am vorbit despre candidaturi, dar eu sper să avem mai mulţi candidaţi, pentru că eu cred că nu e bine să avem un candidat unic şi toţi cei care vor să candideze să poată să facă acest lucru, bineînţeles cu susţinerea organizaţiei din care fac parte”, a declarat Viorica Dăncilă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebată cum ar trebui să fie viitorul preşedinte al PSD, Viorica Dăncilă a afirmat: „Să fie un om echilibrat, să fie un om care să adune în jurul lui, să aibă răbdare să-şi asculte toţi colegii. Fiecare părere în partid este importantă. Să se consulte în permanenţă cu colegii şi cu toate forurile statutare din partid. Decizia nu trebuie să o ia preşedintele, decizia trebuie să o ia în forul statutar, pentru că trebuie ca o decizie, dacă este bună, toţi să se bucure de acest lucru, dacă o decizie nu este tocmai bună, toţi să-şi asume acest lucru. Cred că trebuie să fie o conducere colectivă. Un viitor preşedinte al PSD trebuie să fie un om proeuropean, un om ataşat valorilor social-democrate, ataşat valorilor europene şi transatlantice. Un preşedinte al PSD trebuie să fie un om care să genereze un val de credibilitate în primul rând în rândul colegilor săi, să aibă încredere în el, pentru că dacă nu are încredere în el nu poate cere altora să aibă încredere în el. Să fie un om hotărât, să nu se sperie la primul obstacol, să fie în stare să ridice toate barierele care îi stau în cale pentru a duce partidul acolo unde trebuie”.

Dăncilă a mai spus că nu vrea să îl judece pe Liviu Dragnea, dar că ar vrea să schimbe modul de lucru în partid.

„Nu trebuie ca decizia să fie luată în mod individual, de un singur om. Eu cred că decizia trebuie să aparţină forurilor statutare şi trebuie să avem răbdarea să-i ascultăm pe toţi. Mai mult decât atât, trebuie discutat foarte mult cu reprezentanţii noştri şi din Parlamentul României.”, a adăugat ea.

Premierul a mai spus că nu a făcut o analiză a modului în care a condus partidul Liviu Dragnea şi nici nu are de gând să facă acest lucru.

„Le-am spus şi colegilor mei: timpul este foarte scurt, trebuie să ne gândim şi să luăm decizii pentru prezent şi pentru viitor. Trebuie să învăţăm din trecut, să eliminăm din lucrurile care nu au funcţionat şi trebuie să venim cu alte argumente, cu altă abordare, pentru a recâştiga electoratul nostru din 2016, dar în acelaşi timp să ne adresăm şi altor segmente”, a menţionat Dăncilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.