Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că recificarea bugetară este unul dintre cele mai importante proiecte ale Guvernului, astfel că urma să fie adoptat în şedinţa Executivului de astăzi, dar preşedintele Klaus Iohannis "nu a găsit deschiderea sau poate nu a avut timp să convoace CSAT" pentru aprobarea acesteia. Dăncilă a reamintit că Guvernul i-a trimis o scrisoare preşedintelui prin care i-a solicitat convocarea de urgenţă a Consiliului.
“După cum ştiţi, rectificarea bugetară este unul dintre cele mai importante proiecte ale Guvernului, care ar fi trebuit adoptat în cadrul şedinţei de astăzi (joi – n.r.). Din păcate, preşedintele României nu a găsit deschiderea sau poate nu a avut timp să convoace CSAT pentru analizarea şi avizarea primei recificări bugetare din acest an, deşi proiectul se află în dezbatere publică încă de pe data de 6 august”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.
Aceasta reaminteşte că Guvernul i-a solicitat preşedintelui convocarea CSAT în regim de urgenţă pentru aporbarea rectificării, menţionând că aceasta a alocat mai mulţi bani pentru sănătate, educaţie şi administraţia locală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În aceste condiţii, Guvernul a luat decizia de a cere preşedintelui României convocarea în regim de urgenţă a CSAT. Am prevăzut mai mulţi bani pentru sănătate, educaţie, administraţie locală, pentru acele domenii care au avut o bună execuţie bugetară, însă încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB”, a mai spus Dăncilă.
Guvernul a transmis miercuri dimineaţă că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei Consililui Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru avizarea propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cuprinse în proiectul primei rectificări a bugetului de stat pe anul 2018, argumentând că este necesară adoptarea rectificării bugetare pentru asigurarea mai multor plăţi, între care cele pentru activităţile de combatere a pestei porcine africane. De alfel, anunţul privind solicitarea Exacutivului de convocare a CSAT a fost făcut marţi seară de către liderul PSD, Liviu Dragnea.
Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că, în prezent, secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) face demersurile necesare pentru obţinerea acordului individual al membrilor CSAT pentru emiterea unei hotărâri privind propunerile de rectificare a bugetului de stat pentru 2018 al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale - Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Bugetul Administraţiei Prezidenţiale ar urma să fie redus cu 11,1 milioane de lei ca urmare a rectificării bugetare pe care Guvernul intenţionează să o facă, Preşedinţia acuzând că această rectificare nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, Executivul apelând la o formă de sabotaj bugetar. În replică, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că instituţia nu are angajamente pentru tot bugetul alocat, refuzând să-şi modifice decizia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.