Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, joi, că a văzut Programul de Guvernare propus de PNL şi consideră că ”oamenii au de ce să se teamă”, fiind un ”program al austerităţii”. ”Asta înseamnă că vor să îngheţe pensiile”, a spus Dăncilă.
”Din câte am văzut din Programul de Guvernare, care a alocat Educaţiei doar două pagini, şi acelea cu lucruri foarte rele pentru educaţie, am văzut că, de fapt, oamenii au de ce să fie îngrijoraţi, pentru că nu am văzut mărirea punctului de pensie de la 1 septembrie. Asta înseamnă că vor să îngheţe pensiile, am văzut că vor să privatizeze companiile din transport, vor să aducă salariul bugetarilor la nivelul salariilor din mediul privat, în loc să-şi dorească creşterea salariilor, am văzut că vor să comaseze spitale. Am impresia că ne întoarcem în perioada în care am avut austeritate pentru că acest program de guvernare este un program al austerităţii”, a declarat, joi, Viorica Dăncilă.
Ulterior, într-o postare pe Facebook, Viorica Dăncilă a afirmat că “Guvernul lui Iohannis“ este ”pus pe tăieri şi hotărât să întoarcă România în vremurile grele ale guvernării PDL” şi przintă 10 măuri de austeritate din programul Guvernului Orban.
”Domnul Orban a reuşit să şocheze astăzi o ţară întreagă când a somat actualul Guvern să NU crească salariul minim şi a ameninţat că, dacă o vom face, va modifica hotărârea de Guvern.
10 măsuri de austeritate în programul de guvernare al PNL:
1. Tăierea salariilor angajaţilor din sectorul public. PNL spune explicit că va modifica Legea salarizării, în ideea de a aduce salariile din sistemul public la nivelul celor din privat. PNL însă nu ţine cont că în privat sunt multe salarii situate în zona gri, cu un venit mic pe cartea de muncă, completat de angajator cu bonusuri. Prin urmare „echilibrarea” salariilor de la stat cu cele din privat pleacă de la o premisă falsă. Această reducere a salariilor din sistemul public va afecta peste 1,2 milioane de familii de români!
2. Anularea voucherelor de vacanţă. Este o consecinţă inevitabilă a modificării Legii salarizării, anunţată în programul PNL. Pe lângă faptul că se anulează un beneficiu câştigat de salariaţii din sectorul public, măsura este devastatoare pentru turismul românesc.
3. Anularea majorărilor de salarii prevăzute de PSD în Legea salarizării. Este o consecinţă implicită a modificării Legii salarizării, în sensul „echilibrării” cu salariile din privat.
4. Reducerea salariului minim. Guvernul Orban consideră că majorările salariului minim au fost „exagerate”.
5. Anularea majorării anticipate a salariilor din Învăţământ prevăzută pentru 1 septembrie 2020. Programul PNL nu îşi asumă această majorare.
6. Anularea creşterii punctului de pensie la 1.775 lei pentru 1 septembrie 2020. Programul PNL nu îşi asumă această majorare.
7. Închiderea sau comasarea spitalelor. Se revine la măsura Guvernului Boc de „comasare” a spitalelor neperformante.
8. Creşterea tarifelor pentru populaţie la gaze naturale şi energie electrică prin înlăturarea plafoanelor din OUG 114.
9. Reorganizarea agenţiilor de plăţi în agricultură (care au funcţionat impecabil din 2007, mai puţin în guvernarea Cioloş, în 2016).
10. Anularea programului „Tomate româneşti”.
La toate aceste tăieri şi măsuri de austeritate, se adaugă şi ameninţarea cu disponibilizarea unor angajaţi ai ministerelor, în urma unor comasări.
Până şi puţinele lucruri bune din acest program vor fi iniţiate ca proiecte de lege în Parlament (şi nu ca ordonanţe ale Guvernului), urmând, probabil, să nu fie adoptate niciodată”, a scris Dăncilă pe Facebook.
Restructurarea Guvernului, refacerea capacităţii administrative, tranziţia de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii şi pe creşterea competitivităţii se numără printre principalele obiective al programului de guvernare propus de Partidul Naţional Liberal (PNL), care prevede, printre altele, implementarea de ”politici liberale” şi stimularea investiţiilor pentru a majora potenţialul de creştere al economiei româneşti. Concentrarea investiţiilor pentru realizarea proiectelor de infrastructură energetică (BRUA, gazoductul Iaşi – Ungheni – Chişinău) şi sprijinirea dezvoltării 5G a sectorului de telecomunicaţii sunt doar două dintre investiţiile aflate pe lista de priorităţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.