Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, după şedinţa coaliţiei, că a avut ieri o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis în care i-a motivat propunerile de remanieri, iar astăzi îl va suna. Ea a mai spus că până acum nu s-a discutat în coaliţie despre o remaniere mai largă, iar ALDE decide în privinţa miniştrilor acestui partid.
„Nu am discutat încă cu domnul preşedinte, am să sun. Am avut o discuţie ieri cu domnul preşedinte, am motivat de ce am avut aceste propuneri, am vorbit despre fiecare candidat în parte şi aştept acum ca domnul preşedinte să vină cu un răspuns referitor la cele trei portofolii în care avem interimari şi al căror mandat expiră mâine şi în acelaşi timp o nominalizare pentru vicepremier pe partenriate strategice”, a declarat Dăncilă.
Ea a mai spus că, în scurt timp, în cadrul forurilor statutare se va lua o decizie pentru nominalizarea pe postul de vicepremier pe probleme economice, pentru că Viorel Ştefan va pleca la Curtea Europeană de Conturi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În privinţa lui Titus Corlăţean, premierul a spus că aşteaptă răspunsul oficial al preşedintelui pentru a se putea lua o decizie.
Întrebată dacă are în vedere o remaniere mai amplă, inclusiv a miniştrilor ALDE, în primul rând Teodor Meleşcanu, premierul a răspuns: „ALDE va decide dacă îşi doreşte această remaniere, voi discuta cu dl Tăriceanu. Deocamdată, nu am discutat acest subiect”.
Chestionată dacă e mulţumită de mandatul lui Meleşcanu, mai ales în privinţa votului din Diaspora, Dăncilă a replicat: „Legat de votul din Diaspora, luni voi face publice analizele făcute de MAE şi MAI. Trebuie să vedem care sunt soluţiile. Vom discuta şi despre miniştri, dar acest lucru îl vom face tot în cadrul coaliţiei”.
Pe de altă parte, Dăncilă a susţinut că Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru modul în care a fost gestionată preşedinţia rotativă a UE şi a spus că în scurt timp va veni cu o decizie finală în privinţa remanierilor.
Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlăţean, pentru Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, care în prezent asigură interimatul la acest minister, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deţinut acest portofoliu.
Preşedintele Iohannis a anunţat că Titus Corlăţean „nu va fi ministru la nimic”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.