Liderul PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu a criticat dur, în şedinţa PNL de luni noaptea, decizia conducerii partidului de a continua negocierile cu PSD pentru formarea Guvernului, el arătând că toţi cei care au criticat PSD-ul de-a lungul timpului, precum Florin Cîţu, Gheorghe Flutur sau Rareş Bogdan se pun într-o situaţie ridicolă, au precizat surse liberale pentru News.ro. Motreanu a atras atenţia că partidul va pierde o întreagă generaţie de votanţi.
”Nimeni nu înţelege ce dezbatem aici. Suntem după 20 de zile de plimbat pe la sediile USR şi PSD şi încă nu ştim ce vrem. Suntem ca un vapor care navigam fără busolă şi ca atare este puţin probabil să reuşim să ajungem la ţărm neavariati foarte tare”, le-a spus Motreanu colegilor în şedinţă.
El a ţinut să precizeze diferenţa dintre ce se propune acum şi USL-ul este ca ultimul a fost un proiect pe care l-au făcut în Opoziţie şi cu acel proiect, liberalii s-au dus în faţa cetăţeanului pentru a fi votaţi sau nu vota sau nu, nu după ce şi- au aruncat vorbe grele.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dan Motreanu a amintit că, după ruperea USL, mai bine de 7 ani, PNL a încercat se se desprindă de acel proiect. ”Majoritatea votantului PNL este anti-PSD, iar acum ne propuneţi să ne intoarcem din nou in braţe la PSD şi astfel să existe posibilitatea de a pierde o întreagă generaţie de votanţi PNL”, a spus europarlamentarul.
Motreanu a arătat că, dacă o alianţă cu USR este normală, pentru că în multe lucruri cele două partide sunt complementare, astfel că se pot gândi la o alianţă politică şi electorală care ar putea să ducă la câştigarea alegerilor din 2024, cu PSD, liberalii se vor canibaliza în scurt timp.
Motreanu s-a adresat lui Florin Cîţu, Rareş Bogdan sau Gheorghe Flutur, cărora le-a psus că se află într-o situaţie ridicolă, după ce s-au declarat ca antipesedişti convinşi, iar unii chiar au intrat în politică cu lupta lor împotriva PSD, iar acum tot ei propun o alianţă cu PSD.
Conducerea PNL a decis, luni, să continue negocierile cu PSD pentru formarea Guvernului. 48 de lideri au votat în favoarea unei colaborări cu PSD, în timp ce 22 de liberali s-au opus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.