Co-preşedintele USR-PLUS Dan Barna explică decizia sa de a refuza propunerea celuilalt co-preşedinte, Dacian Cioloş, de a nu candida niciunul dintre cei doi pentru preşedinţia partidului prin faptul că el este un "luptător", considerând că, "în momentul în care intri într-o logică de comoditate, mă retrag, plec acasă, e un mesaj foarte prost".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Co-preşedintele USR PLUS Dan Barna a afirmat că nu rezonează cu propunerea celuilalt co-preşedinte al partidului, Dacian Cioloş, referitoare la retragerea intenţiei ambilor de a candida la şefia formaţiunii politice, Barna spunând că nu a înţeles argumentele lui Cioloş cu privire la acest aspect.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"A fost o discuţie în care s-au analizat diverse variante de congres. Practic, obiectivul pentru mine este să păstrăm partidul unit, solidar în această miză, în care eu cred foarte mult că USR PLUS poate să fie o soluţie pe termen lung în politica din România. Dacian, într-adevăr, a făcut acea propunere, propunere cu care nu rezonez din mai multe motive. Este o propunere de lucru, să spunem aşa. Argumentele din spate nu le-am înţeles foarte clar şi nu o să insist foarte mult pe ele. Vi le poate prezenta Dacian cu proxima ocazie”, a declarat Dan Barna, joi seară, la Digi 24. 
 
Barna a susţinut că el este un "luptător" şi că nu dă înapoi din faţa niciunei lupte, considerând că retragerea sa din lupta pentru şefia partidului "e un mesaj foarte prost". 
 
"Eu, ca natură umană, sunt un luptător şi sunt foarte deschis şi am foarte mare încredere în înţelepciunea colegilor mei. (...) am arătat că noi, ca partid, am avut înţelepciunea să alegem cea mai bună soluţie. Şi da, dacă partidul va decide că e nevoie de un alt lider, voi respecta cu inima deschisă acest lucru. Însă eu nu o să plec din faţa niciunei lupte, pentru că eu chiar cred că un lider politic trebuie să stea vertical şi să le ofere colegilor opţiunea să-i susţină sau nu proiectul. Proiectul meu este ca USR PLUS să rămână un partid important în politica din România şi mă voi prezenta în faţa colegilor şi voi candida la preşedinţia USR-PLUS cu acest proiect. Dacă colegii vor considera că tot efortul de cinci ani are o coerenţă şi o logică mă vor susţine, dacă vor considera că e momentul pentru un alt lider o vor face, dar e important să le laşi oamenilor opţiunea. În momentul în care pleci, în momentul în care intri într-o logică de comoditate, mă retrag, plec acasă, e un mesaj foarte prost, e un mesaj pe care nu l-am dat în viaţa mea şi nu o să-l dau niciodată”, a adăugat Barna.
 
El s-a arătat convins că şi alţi membri ai partidului vor veni cu proiecte la congresul în care va fi ales liderul formaţiunii politice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.