Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, duminică, la Sibiu, că alegerle europarlamentare din 26 mai sunt extrem de importante. ”26 mai este ziua în care cei care ne-au făcut de râs la Bruxelles, europarlamentarii PSD, îşi vor face bagajele pentru a se întoarce acasă”, a spus Barna. E a anunţat că se poartă discuţii cu PLUS, partidul condus de Dacian Cioloş, în vederea unei alianţe. La rândul său, Clotilde Armand, aflată pe lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare, a spus că ”la Bruxelles, Hidra pesedistă este ridicolă şi ne face un deserviciu tuturor”.
Peste şase sute de membrii USR s-au reunit la Sibiu, într-un team building naţional, pentru a discuta despre perioada următoare şi despre strategia de urmat la viitoarele alegeri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”26 mai este ziua în care cei care ne-au făcut de râs la Bruxelles, europarlamentarii PSD, îşi vor face bagajele pentru a se întoarce acasă. Pentru acest obiectiv, USR a alocat resurse financiare şi experienţe şi profesionalism”, a declarat Dan Barna, liderul USR, duminică, într-o conferinţă de presă.
Acesta a prezentat primii trei candidaţi de pe listele pentru alegerile europarlamentare, respectiv Clotilde Armand, Cristian Ghinea şi Ncolae Ştefănuţă.
Cristian Ghinea a declarat că ”aceste alegeri vor fi un semnal puternic că românii s-au săturat de Liviu Dragnea şi de PSD”.
”Îi vom face pe români mândri că suntem europeni şi de europarlamentarii lor”, a spus Ghinea.
La rândul ei, Clotilde Armand a afirmat că a decis să candideze pentrua combate ”dezastrul creat de PSD-ALDE”.
”Trebuie să punem toate forţele noastre pentru a schimba realitatea de astăzi. Din motivul acesta, toate forţele noastre, ale USR, sunt implicate în aceste alegeri. La Bruxelles, Hidra pesedistă este ridicolă şi ne face un deserviciu tuturor. Sunt atât de preocupaţi să-şi justifice derapajele din domeniul Justiţiei, încât nu mai au altă marja de negociere şi acceptă tot”, a spus Clotilde Armand.
Dan Barna a mai anunţat că sepoartă negocieri cu PLUS, partidul condus de Dacian Cioloş, pentru a încheia o alianţă pentru alegerile europarlamentare.
”Obiectivul comun, la USR şi la PLUS, este de a crea o forţă politică care să câştige alegerile din 2020, care să propună un premier, un preşedinte, care să propună o alternativă consistentă pentru România. În mod concret, vorbim despre alianţa pentru europarlamentare, iar obiectivele sunt cele pe care vi le-am menţionat. Strict tehnic, discuţia nu trece de europarlamentare. Pe criterii practice, obiectivele sunt ca această alianţă să guverneze România în 2020”, a mai spus Ban Barna.
Acesta a explicat că forurile de conducere ale USR şi ale PLUS vor decide, în şedinţe programate în 2 februarie, dacă şi în ce condiţii se va forma o alianţă.
În cazul în care USR şi PLUS vor merge împreună în alegeri, Dan Barna susţine că această alianţă va câştiga alegerile europarlamentare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.