Republica Moldova nu trebuie aruncată în haos, prin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, a declarat, la RFI, liderul PLUS, Dacian Cioloş, care îl critică pe ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, după ce şeful diplomaţiei române a afirmat în nume personal că anticipatele ar fi o soluţie. Ulterior, Ministerul de Externe a emis un comunicat, în care a exprimat o poziţie diferită de cea a ministrului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dacian Cioloş declară că ”într-o astfel de situaţie, ca ministru de Externe nu poţi să exprimi o părere personală sau semipersonală, pentru că cunoşti personal un lider sau altul acolo”.

”Eu cred că importantă acum e stabilitatea în Republica Moldova. O majoritate constituită în Parlament a format un Guvern, un Guvern în fruntea căruia este o persoană care are credibilitatea şi are susţinerea principalilor parteneri occidentali ai Republicii Moldova, Uniunea Europeană şi Statele Unite”, a declarat Dacian Cioloş.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Liderul PLUS precizează că a discutat cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu: ”Am avut şi eu o discuţie telefonică cu Maia Sandu şi mi-a spus că Guvernul este practic format din miniştri aproape în totalitate, cred că cu o singură excepţie, un singur ministru este de la socialiştii lui Dodon, în rest, toţi ceilalţi miniştri sunt din blocul ACUM, deci sunt oameni de încredere, oameni care vor o cale europeană pentru Republica Moldova. Deci avem o majoritate politică în Parlament, avem un Guvern, în fruntea Guvernului este o persoană proeuropeană, cu un program politic clar proeuropean. Deci nu văd de ce ar trebui să aruncăm din nou sau să susţinem din nou aruncarea în haos a Republicii Moldova, pentru a organiza alegeri anticipate, pentru că aşa vrea un oligarh, care încearcă să controleze toate instituţiile în Republica Moldova şi căruia atunci când nu-i convin rezultatele alegerilor, le anulează, aşa cum a făcut şi în cazul alegerilor de la Primăria Chişinău”. 

Dacian Cioloş îl critică pe ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu: ”Din păcate, domnul Meleşcanu de ceva vreme ocupă doar postul de ministru de Externe, dar eu nu-l văd deloc activ în interesul României. România tocmai ce a pierdut o oportunitate imensă de a fi parte a Consiliului de Securitate ca membru nepermanent, e un insucces al diplomaţiei române, după ani de zile de eforturi, pentru a obţine susţinerea mai multor parteneri. Prin bâlbâieli diplomatice şi decizii de diplomaţie am pierdut susţinerea mai multor ţări. Acum, fraţii noştri de peste Prut îşi pierd încrederea în capacitatea României de a le susţine interesele legitime democratice şi proeuropene, pentru că stăm în expectativă şi ne gândim ca nu cumva să-l supărăm pe Plahotniuc, care încearcă să controleze toate instituţiile democratice din Republica Moldova. Cam ăsta e bilanţul diplomaţiei române, din păcate, în această perioadă. Sau nu fac nimic sau atunci când fac, iată, rezultatele sunt exact pe dos decât cele aşteptate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.