Curtea Constituţională dezbate, vineri, sesizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis împotriva legii PSD prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale, inclusiv cea radio-TV, după ce dosarul a fost amânat în şedinţa de miercuri.
Sesizarea a fost făcută în noiembrie, iar termenul a fost stabilit de la început de judecători pentru 14 decembrie, după alegerile parlamentare, dar decizia a fost amânată pentru vineri.
Iohannis susţine în motivarea deciziei că prin lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Preşedintele acuză încălcarea atât a normelor constituţionale, a Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Iohannis spune că se aplică şi în acest caz prevederile prin care sunt interziste modificări majore în fiscalitate cu 6 luni înainte de alegeri, pentru că măsurile adoptate vor produce consecinţe imediate, fiind afectată execuţia în curs a bugetului de stat, şi nu doar a bugetului viitor.
Klaus Iohannis mai spune în sesizarea de neconstituţionalitate că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret şi sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii şi să găsească soluţii concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.
Iohannis subliniază că legea este lipsită de predictibilitate şi coerenţă, deoarece nu cuprinde soluţii legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.
Şeful statului vorbeşte în sesizare şi despre situaţia TVR şi a Radioului public, arătând că eliminarea taxei radio-TV este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaţilor, în cazul în care instituţiile ar rămâne bugetate doar de la stat, şi poate afecta autonomia serviciilor publice de radio şi televiziune.
Iohannis critică şi eliminarea timbrului de mediu, spunând că sunt afectate programele finanţate din fonduri externe nerambursabile în lipsa unor măsuri compensatorii, dar ar încălca şi normele UE în materie.
În final, Iohannis avertizează că prin această lege România riscă să depăşească ţinta de 3% de deficit, agreeată de ţara noastră în faţa organismelor internaţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.